CES, copil special, profesor de sprijin
http://www.cmbrae.ro/seosp
A avea un copil cu nevoi speciale nu e un lucru chiar simplu, mai intai iti ia ani buni sa accepti asta si chiar daca ai acceptat continui sa lupti pana simti ca ai ajuns la epuizare, renunti doua zile, abordezi iar negarea ca un sistem de refresh si te apuci iar de lupta. E o lupta psihica in primul rand cu tine si cu intrebarile la care nu vei avea nicicand raspuns ,,de ce eu?, de ce ea? de ce noi? cum iesim din asta? ce se va intampla cand nu voi mai fi eu? incotro? si acum ce mai e de facut? samd,, e un sir lung si epuizant de intrebari fara raspuns. Un plans interior fara lacrimi ci doar de durere, o frustrare continua si muta careia daca -i dai glas ti-e teama sa nu te arate lumea cu degetul. Apoi intervine frica, frica de a vorbi cu cineva despre asta, parintii si socrii trebuie protejati, cu sotul e mereu un subiect tabu si poate dureros aproape destructibil iar uneori faza de negare la dublu e mult mai puternica; asa ca ramai tu cu tine si nu te poti da nici macar cu capul de pereti pentru ca nu vrei sa deranjezi pe nimeni. Apoi te distantezi de prieteni si tot ce tine de socializare pentru ca inainte de toate nu mai ai resurse psihice pentru asta, apoi nu mai esti de mult o companie placuta, dar nimeni nu te iarta de la judecata si sfaturi.
Sincera sa fiu sunt satula de judecati, sfaturi si legi inutile, de drepturi incalcate si de trambitarea lor absurda atunci cand altul se crede mai bun decat tine. ,,Eu in locul tau...,,
Scriu acum pentru a-mi elibera o parte din depresie si pentru ca unii parinti mai puternici decat mine sa lupte mai mult pentru drepturile copiilor lor. De exemplu oamenii nu stiu ca integrarea copiilor cu probleme speciale, medii , grave sau accentuate este ocrotita de lege iar incalcarea ei se sanctioneaza, la integrarea in scolarizarea de masa. Iar aici intervine informatia secreta ..profesorul itinerant sau de sprijin care ar trebui sa ajute copilul si mai ales sa lupte pentru drepturile lui in scoala. Anual parintele trebuie sa alerge pentru obtinerea acestui drept pentru copilul sau (ca si cum nu ar mai avea nimic de facut) anul acesta s-a schimbat procedura pe bucuresti, asa ca nu mai stam la coada la sector ci la cmbrae ...prin sectorul 3 undeva ...si actele sunt mult mai multe si mai complicat de obtinut in sensul ca medicul de familie habar n-are ce sa scrie pe adeverinta, invatatorul pe caracterizare, habar nu am ce este o fisa medicala sintetica si cum si de la cine o obtin ...dar o sa aflu ..astfel ca totul se complica caci se mai adauga si vreo 3 evaluari. Ma intreb de ce fac toate astea....pentru ca in fiecare an mi se spune cat de important este pentru copil sa aiba profesor de sprijin. Fie vorba intre noi ...e un/o cineva platit prost si care 40 min.pe saptamana efectueaza desene cu copilul sau coloreaza trenulete la clasa a 3a, dar te asigura ca mediaza relatia profesor- copil si nu-l obliga la o programa incarcata ..aiurea ...pana nu te duci la scoala si vezi ca mai e un pic si se scufunda situatia scoalara ..si incerci sa vorbesti tu ca parinte cu profesorul nu se intampla nimic. Asa ca ma intreb de ce si pentru ce?
Ce sa spun ...am citit o lege 448,2006 parca si ...desi binisor facuta...m-am amuzat teribil caci totul e o apa de ploaie ....nimeni nu stie nimic autnci cand iti ceri un drept ci toti vor o spaga ...cat de mica si un dosar gros. Ador tara asta de cacat. In fine nu e vina nimanui ca problemele nu sunt tot timpul usor de rezolvat.
Intrigant este ca orice director de scoala cunoaste drepturile copiilor minoritari ..hmm ,,de langa noi si le asigura tot sprijinul dar despre integrarea copiilor speciali nic nu vor sa auda desi e o lege care ii priveste si pe ei. Desi si asta tot DISCRIMINARE se numeste.
Simteam nevoia sa ma descarc si cum rar o fac ...incerc sa adopt acceptarea. Doar ca nu stiu ce sa accept mai intai.
In primul rand ar trebui sa accept faptul ca datorita unei lupte continue copilul e aproape de limita specialului cu normalul si asta doare cel mai tare caci cu putin ajutor din exterior, ajutor valabil nu de fatada am putea, eu asa cred ca am putea iesi din asta. Dar asta doar ca pentru doi ani am avut timpul de partea noastra.
Aici e paradoxul meu ..toata viata mi-am dorit sa ies din normal si acum tind catre el. Cel putin cred ca mi-am invatat lectia.
Sunt sigura ca nu sunt singura in situatia asta si ca daca societatea si autoritatile publice (nu stiu care sunt alea)ar face ceva pentru copii speciali mai ales cei recuperabili viitorul ar suna altfel nu doar pentru ei ci si pentru societate. Dar nu stiu de ce suntem atat de ingramaditi si tind sa cred ca ingramadeala incepe cu mine. De exemplu ....am sa opresc aici deocamdata si nu stiu daca s...a ma opresc de tot sau sa incep...dar daca incep cu ce si de unde sa ma apuc?
A avea un copil cu nevoi speciale nu e un lucru chiar simplu, mai intai iti ia ani buni sa accepti asta si chiar daca ai acceptat continui sa lupti pana simti ca ai ajuns la epuizare, renunti doua zile, abordezi iar negarea ca un sistem de refresh si te apuci iar de lupta. E o lupta psihica in primul rand cu tine si cu intrebarile la care nu vei avea nicicand raspuns ,,de ce eu?, de ce ea? de ce noi? cum iesim din asta? ce se va intampla cand nu voi mai fi eu? incotro? si acum ce mai e de facut? samd,, e un sir lung si epuizant de intrebari fara raspuns. Un plans interior fara lacrimi ci doar de durere, o frustrare continua si muta careia daca -i dai glas ti-e teama sa nu te arate lumea cu degetul. Apoi intervine frica, frica de a vorbi cu cineva despre asta, parintii si socrii trebuie protejati, cu sotul e mereu un subiect tabu si poate dureros aproape destructibil iar uneori faza de negare la dublu e mult mai puternica; asa ca ramai tu cu tine si nu te poti da nici macar cu capul de pereti pentru ca nu vrei sa deranjezi pe nimeni. Apoi te distantezi de prieteni si tot ce tine de socializare pentru ca inainte de toate nu mai ai resurse psihice pentru asta, apoi nu mai esti de mult o companie placuta, dar nimeni nu te iarta de la judecata si sfaturi.
Sincera sa fiu sunt satula de judecati, sfaturi si legi inutile, de drepturi incalcate si de trambitarea lor absurda atunci cand altul se crede mai bun decat tine. ,,Eu in locul tau...,,
Scriu acum pentru a-mi elibera o parte din depresie si pentru ca unii parinti mai puternici decat mine sa lupte mai mult pentru drepturile copiilor lor. De exemplu oamenii nu stiu ca integrarea copiilor cu probleme speciale, medii , grave sau accentuate este ocrotita de lege iar incalcarea ei se sanctioneaza, la integrarea in scolarizarea de masa. Iar aici intervine informatia secreta ..profesorul itinerant sau de sprijin care ar trebui sa ajute copilul si mai ales sa lupte pentru drepturile lui in scoala. Anual parintele trebuie sa alerge pentru obtinerea acestui drept pentru copilul sau (ca si cum nu ar mai avea nimic de facut) anul acesta s-a schimbat procedura pe bucuresti, asa ca nu mai stam la coada la sector ci la cmbrae ...prin sectorul 3 undeva ...si actele sunt mult mai multe si mai complicat de obtinut in sensul ca medicul de familie habar n-are ce sa scrie pe adeverinta, invatatorul pe caracterizare, habar nu am ce este o fisa medicala sintetica si cum si de la cine o obtin ...dar o sa aflu ..astfel ca totul se complica caci se mai adauga si vreo 3 evaluari. Ma intreb de ce fac toate astea....pentru ca in fiecare an mi se spune cat de important este pentru copil sa aiba profesor de sprijin. Fie vorba intre noi ...e un/o cineva platit prost si care 40 min.pe saptamana efectueaza desene cu copilul sau coloreaza trenulete la clasa a 3a, dar te asigura ca mediaza relatia profesor- copil si nu-l obliga la o programa incarcata ..aiurea ...pana nu te duci la scoala si vezi ca mai e un pic si se scufunda situatia scoalara ..si incerci sa vorbesti tu ca parinte cu profesorul nu se intampla nimic. Asa ca ma intreb de ce si pentru ce?
Ce sa spun ...am citit o lege 448,2006 parca si ...desi binisor facuta...m-am amuzat teribil caci totul e o apa de ploaie ....nimeni nu stie nimic autnci cand iti ceri un drept ci toti vor o spaga ...cat de mica si un dosar gros. Ador tara asta de cacat. In fine nu e vina nimanui ca problemele nu sunt tot timpul usor de rezolvat.
Intrigant este ca orice director de scoala cunoaste drepturile copiilor minoritari ..hmm ,,de langa noi si le asigura tot sprijinul dar despre integrarea copiilor speciali nic nu vor sa auda desi e o lege care ii priveste si pe ei. Desi si asta tot DISCRIMINARE se numeste.
Simteam nevoia sa ma descarc si cum rar o fac ...incerc sa adopt acceptarea. Doar ca nu stiu ce sa accept mai intai.
In primul rand ar trebui sa accept faptul ca datorita unei lupte continue copilul e aproape de limita specialului cu normalul si asta doare cel mai tare caci cu putin ajutor din exterior, ajutor valabil nu de fatada am putea, eu asa cred ca am putea iesi din asta. Dar asta doar ca pentru doi ani am avut timpul de partea noastra.
Aici e paradoxul meu ..toata viata mi-am dorit sa ies din normal si acum tind catre el. Cel putin cred ca mi-am invatat lectia.
Sunt sigura ca nu sunt singura in situatia asta si ca daca societatea si autoritatile publice (nu stiu care sunt alea)ar face ceva pentru copii speciali mai ales cei recuperabili viitorul ar suna altfel nu doar pentru ei ci si pentru societate. Dar nu stiu de ce suntem atat de ingramaditi si tind sa cred ca ingramadeala incepe cu mine. De exemplu ....am sa opresc aici deocamdata si nu stiu daca s...a ma opresc de tot sau sa incep...dar daca incep cu ce si de unde sa ma apuc?
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Comment or no comment?