luni, 16 decembrie 2019

Ultimul om bun

Imagini pentru ultimul om bun  Cumparasem aceasta carte cu intentia clara de a o oferi unei prietene cadou, fara sa o citesc...cand oferi un cadou n-ar trebui sa-ti bagi nasul in el. Aflasem ca-i plac cartile politiste si in momentul in care am intrat intr-o librarie aceasta carte m-a tras de mana ,,ia-ma acasa!".
Am rasfoit inceputul si mi-am zis: "cred ca o sa-i placa". Pentru ca ceva vreme nu m-am vazut cu ea am intrat mai adanc in paginile sale, dezamagita ca inceputul nu ma atrage si cu o oarecare indoiala ca ei i-ar placea, am lasa-to deoparte si am pus mana pe alte carti ce faceau mai mult sau mai putin parte din spectrul meu de lectura.
Cum nu ne-am mai intalnit de cateva luni bune si cam terminsasem tot ce aveam prin casa, am reintrat in aceasta carte ce-mi povestea despre un politist de prin Venetia. Fascinata am inceput sa fiu atrasa de acest orasel inundat de apa. Incet, incet cartea ma prinde si uite asa descopar ca-mi plac totusi si romanele politiste.

"Ultimul om bun" este o carte politista atipica, fascinanta, plina de mister si neprevazut, de situatii interesante. O carte care m-a facut sa pricep ca matematica poate fi fascinanta ( pacat ca n-am citit cartea asta pe la 17 ani), ca poti fugi de soarta dar nu te poti ascunde.
Cu ajutorul acestei carti am calatorit prin Venetia, Danemarca si Africa, am trait asa cum se traieste acolo si recunosc ca daca la inceput grosimea cartii m-a cam speriat ....dupa ce am terminat-o mi-as fi dorit un al doilea volum . :)

Baiatul cu pijamale in dungi

 Daca vrei sa-ti initiezi copilul in povestea holocaustului aceasta carte mi se pare destul de potrivita. Un fel de print si cersetor la nivel de lagar, cam asta mi-a lasat impresia aceasta carte.
O carte usoara, simpla si totusi destul de tulburatoare in esenta sa, povestea a doi ,,omuleti"  pe care destinul i-a trimis in aceeasi zona a Poloniei ,,out- with" .
O poveste cu un final tulburator din care noi ar trebui sa intelegem ca noi toti suntem oameni si ne spupunem acelorasi reguli simple. Nimeni nu ar trebui sa fie superior altuia  si nimeni nu ar trebui sa se simta stapan pe viata altui om. Si daca viata nu e egala pentru toti se pare ca moarte este.
Sa spunem totusi ca e o carte pentru adolescenti ...caci un copil nu are cum sa inteleaga tragicul faptelor. Iar lagarul nu este un loc pentru copii.

marți, 10 decembrie 2019

Bibliotecara de la Auschwitz

Imagini pentru bibliotecara de la auschwitz carturestiDin categoria cartilor super laudate dar pe care le-am citit in cele din urma.
Dupa Jurnalul Annei Frank nu am mai putut citi nimic timp de vreo doua luni...si mi-am promis ca o perioda voi lua o pauza de la acest macel numit Auschwitz- Birkenau, razboi, Hitler...prin Iulie insa am primit de la cineva drag mie  ,,Omul in cautarea sensului vietii " , titlul nu trada ceea ce avea sa ma astepte ...asa ca in concediu m-am apucat de citit....un supravietuitor de la Auschwitz isi spune povestea si o da pe un mod psihologic care ma prinde in mrejele sale...din care cu greu ma desprind...apoi continuui cu  "Am supravituit" - cartea care m-a facut sa -mi schimb modul de gandire din ,,perfectionist" in ,,misenrupist" - inca lucrez la asta...
Asadar dupa relatarile directe a unor supravietuitori, povestea bibliotecarei e literatura...este o poveste, pe care cu toata tragedia si ororile infaptuite in lagar, o poate citi aproape oricine. 
Lucrurile sunt dezvaluite altfel, pe alocuri am simtit niste neconcordante insa aceasta carte nu m-a mai incarcat atat de mult, dupa Dita n-am plans...in schimb dupa Anna Frank am tinut doliu lecturistic si sufletesc cel putin 6 saptamani.
Autorul a cunoscut-o pe Dita, pe cand aceasta avea peste 80 de ani dar plina de viata, genul de femeie puternica pe care n-a invins-o nici razboiul, nici lagarul si nici dr. Mengele. Startul are la baza o poveste reala: lagarul familial, un paravan -minciuna construit pentru o oarecare inspectie a Crucii Rosii, inspectie care nu are loc niciodata si care se termina cu o selectie...selectie de la care am invatat (si sper sa ma tina) sa nu ascult tot ceea ce mi se spune..mai ales cand riscul nu e atat de mare.

Dita, Edita mai exact, este o fata care iubeste cartile. Am simtit impreuna cu ea  mangaierile pe paginile cartilor si m-am regasit oarecum in lipiturile de carte ( eu cu acces la materiale ) si cu grija fata de acestea ca si cum ar fi copiii mei...dragostea pe care n-o s-o am niciodata fata de o tableta sau e-book ( aici devin un fel de Ove , caruia nu-i plac schimbarile).
Am indragit personajele cartii, i-am admirat pe cei ce au avut curajul si puterea sa evadeze, am trait alaturi de Dita, de mama ei si am murit impreuna cu cei plecati spre ,,dusurile mortii". Surpiza face ca  spre final m-am intalnit cu Anna Frank si sora ei Margarit...murind singure intr-un pat suprapus in lagarul Bergen Belsen cu cateva zile inainte de a fi eliberat de aliatii americani...si uite asa ,,Nu te voi uita niciodata" devine din ce in ce mai real.

Daca in orele de istorie am invata mai mult prin literatura ca sa intelegem trairile, tragediile si abia apoi anii si schemele de lupta cred ca am fii cu totii mai interesati.

Oricum ideea e ca dupa aceasta carte am ramas cu gandul la ,,Muntele Vrajit" de Thomas Mann pe care trebuie sa o citesc si de asemenea "Peripetiile bravului soldat Svejk" - pe care am si gasit-o deja in format .pdf. Povestirile despre aceste carti semanand foarte bine cu recenziile mele care de fapt nu sunt recenzii ci doar pareri. 


luni, 9 decembrie 2019

Un barbat pe nume Ove - recomandare :)


Un bărbat pe nume Ove

De obicei nu -mi plac cartile renumite si super recomandate de toata lumea...am eu o superstitie, plus ca m-am ars cu vreo doua carti...una foarte premiata, Alice Munroe careia pana la sfarist am tot incercat sa-i dau o sansa...si a fost una din momentele acelea in care mi-am cam pierdut vremea.

Cartea asta cu Ove, n-a inceput prea stralucit....chiar primul capitol nu m-a prins deloc, eram sigura ca nu am sa o pot parcurge pana la final... primul capitol l-am inteles insa abia dupa jumatatea cartii..asa ca nu sariti peste :).
Cu toate astea a fost una din cartile pe care am citit-o fara sa respir... in 4 zile. Patru zile e mult spus pentru ca 9h/zi sunt la serviciu + 2 drumul; acasa treburile casnice nu ma iarta niciodata ...si totusi am simtit aceasta carte ca un desert pentru creier....un deliciu.
Am ras cu rasunet si am plans cu lacrimi adevarate invartind paginile fara sa-mi dau seama. L-am regasit pe bunicul meu, ursuz si morocanos de care fugeau toti ...dar cu o inima de aur la care eu am ajuns, o inima care fusese pietrificata de prea multele incercari ale vietii. Am descoperit dragostea bunicii mele pentru el si am inteles-o....desi timpurile in Suedia sunt cu mult mai avansate decat erau la noi acum 20 de ani.
Am descoperit valoarea vietii, puterea de a schimba destine ...si m-au amuzat cumplit scenele de raca intre vecini....prieteni de-o viata si dusmani in acelasi timp...si asta doar pentru ca oamenii faceau orice inainte cu tot sufletul... iubeau complet sau deloc....asa cum si urau complet sau deloc....o alta implicare... superficialitatea inca nu se inventase.
Ove se dovedeste un om bun la toate si deschis la minte, va recomand cu caldura sa-l descoperiti si sa traiti fiecare moment din viata voastra. Caci ,, poti sa astepti sa mori sau poti sa traiesti", ai libertatea de a face alegerea asta.


Deasemenea raman recunoscatoare acestui Ove caci dintr toti cei care au incercat sa ma convinga ca pot si eu sa fac scoala de soferi si sa conduc * personal am o aversiune inascuta pentru asta, Ove m-a convins cu fragmentul asta:

"Ove o pironește cu privirea. Parvaneh are încă gura căscată. Ove îndreaptă un arătător foarte hotărât spre pedalele de sub picioarele ei:
— Nu‑ți cer să faci operații pe creier. Îți cer să conduci o mașină. Ambreiaj, frână, accelerație. Mulți dintre cei mai mari idioți din istoria omenirii s‑au prins cum funcționează. Și‑așa o să faci și tu.
Pe urmă, Ove spune cele șase cuvinte care, pentru Parvaneh, aveau să fie întotdeauna cel mai frumos compliment pe care avea să‑l primească vreodată de la el:
— Fiindcă tu nu ești complet idioată!
Parvaneh își dă la o parte de pe față o șuviță de păr năclăită de lacrimi. Apucă stângaci volanul cu ambele mâini. Ove încuviințează tăcut, își pune centura de siguranță și se așază mai bine pe scaun:
— Bun, apasă ambreiajul și fă cum îți zic.
Și, uite‑așa, în după‑amiaza aceea, Parvaneh a învățat să conducă."

Cartea poate fi gasita si in format pdf pe net. 

Povestea mea - Michelle Obama

 E prea mult spus : recenzie...e mai mult o invitatie. Am spus-o si ma repet nu-mi plac cartile laudate si nici filmele din categoria asta, ...