Sinuciderea nu e pentru cei puternici

 Am avut cateva tentative in copilarie; desi poate toti ar fi crezut ca sunt un copil normal si extrem de fericit.

Asa sunt multi, asa se vede din afara. Orice om are un suflet si unele suflete sunt extrem de sensibile. Ma lasam ranita de orice nedreptate si asta a continuat pe tot parcursul vietii mele, posibil sa ma fi orientat si eu asupra nedreptatii incat doar asta sa pot vedea. Desi am trait intr-un rai de neatins, am simtit haituirea, da exact ca un iepure haituit, cum? e o poveste pe care nu sunt inca dispusa sa o dezvalui lumii dar undeva in sufletul meu sper sa existe o karma directa ..astept de peste 35 de ani, karma n-a facut inca nimic, iar eu am ingropat un capitol trait de un copil ce nu implinise nici macar 5 ani.

S-ar spune ca n-as fi avut motive sa ma sinucid si prima data cand am intors un cutit amenintator spre mine ( ma si consideram o victima), aveam peste 7 ani, doar rasul verisoara-mii care nici nu  ma credea in stare putea sa ma faca sa actionez, doar ca am avut o lasitate pe care azi nu o regret. In momentele astea m-am gandit totdeauna la cei ce ar fi putut suferi dupa mine..in cazul asta bunica, cum m-ar fi gasit intr-o balta de sange si cum ar fi trebuit sa explice parintilor.

Parintii mei n-au divortat si nici nu s-au despartit deci n-as fi avut motive, dar s-au batut pana la sange in fata mea, eu plangeam si ma agatasem de ei ca sa-i opresc caci din ingerii pe care ii stiam se transformasera in demoni...insa acesti demoni nu-mi dadeau nicio importanta si acesta a fost momentul in care m-am simtit invizibila. INodor, INColora - Invizibila.... si atunci cine ar mai fi suferit dupa mine.. probabil ca nimeni si m-am mai gandit la niste variante, noroc ca accesul la informatie si mai ales la prapastii era extrem de limitat in anii 80 - romania- comunism. Mama a plans mult si mereu ne spunea ca din cauza noastra nu-l poate parasi pe tata, asa am crezut, m-am simtit vinovata ani de zile pentru ca doar din cauza mea mama era nefericita, 30 de ani mi-au trebuit ca nu eram eu de vina, vina era total a lor, caci au continuat aceasta relatie toxica si dupa ce eu si sora-mea am ajuns adulti, dar cat am suferit pentru mama si cati copii au simtit asta. 

In scoala generala prin clasa a 5a, colega mea de banca voia sa scape de mine dar nu voia sa se mute cu R. ca -i mirosea gura cu L. ca mirosea a transpiratie, dar nici de la mine nu prea avea ce copia. Asa ca dupa controlul ,,paduchi", cand asistenta mi-a spus ca am niste oua moarte pe niste fire de par sa-i spun mamei sa le curete, Gabriela s-a dus acasa si i-a spus maica-sii ca am paduchi si ca nu fusesem trimisa acasa ... la drept vorbind din ceva mort eu stiu ca nu se naste nimic viu, dar.... Intr-adevar pe timpul verii ma duceam la tara si acolo TRAIAM si frici si viata si fericire si joaca si paduchi si despaducheri, ma scapase mamaie cu tone de gas si DTT ( toxic , foarte toxic); din cauza asta nu aveam niciodata parul lung.  A doua zi, mama Gabrielei a mers la director si a expus problema asa cum a vrut, directorul a intrat in clasa si m-a trimis acasa. Mama cand m-a vazut intoarsa inainte de program m-a intrebat ce s-a intamplat, tata m-a intrebat dar era mai interesat de minerii veniti in Bucuresti decat de prostiile mele. Am fost ultracautata prin firele de par , sub ochii directorului si ai mamei de catre asistenta medicala, i s-a aratat dovada mamei, mama a ingaimat ceva ca -s moarte s-a intors cu mine acasa si i-a spus tatei:

-Du-o la tuns! ; tata m-a luat de mana si mi-a vorbit frumos pana la frizerie, doar ca m-a dus la frizerul lui de barbati si i-a spus

_ Tunde-o  scurt ca are paduchi!

M-a tuns nr.1; a doua zi cand m-am dus la scoala la toaleta, o fata a iesit tipand:

_Eraaaaa baiat!!!!

Eu eram.

M-a acceptat Mirela, care mi-a ramas prietena peste timp pentru totdeauna, m-a acceptat ca pe un caine abandonat. Ea avea un par mult mai frumos decat al Gabrielei doar ca nu-i era frica de oua de paduchi morti. Am plans mult, proful de desen imi spunea mereu sa las fata in pace pentru ca se pare ca ma apropiam suspect de mult de ea pentru un baiat. Si totusi, am fost acceptata mult mai usor prin echipele de fotbal din cartier si mi-a placut fotbalul, mult de tot. 

CAt bullying am inghitit atunci la 10-11 ani nici nu vreau sa-mi amintesc dar am fost foarte puternica, toate astea m-au inrait oarecum si simteam ca nimic nu ma mai poate atinge. Eram eu si mergeam inainte, n-am cerut sa ma mute de la scoala si nimeni niciodata nu m-a intrebat ce simt sau cum simt. Imi amintesc doar ca am dezvoltat o empatie exagerata pentru repetenti, etnii si tot ce parea neajutorat, am luptat pentru Marieta sa treaca clasa, am facut tot ce am putut sa o ajut sa invete.  In perioada asta eram atat de preocupata de viata si totusi atat de trista si umilita insa nu m-am prea gandit la sinucidere ci doar am mers mai departe. 

Cu timpul parul mi-a crescut, si toate cele au fost ingropate, baietii au inceput sa se apropie de mine si sa ma placa in mod real insa eu ii respingeam pe toti, nu mai aveam incredere in oameni. 

*

Pe la 15 ani era unu care se indragostise tare de mine, chiar se legase de o poveste in care mama mea si tatal lui fusesera prieteni in adolescenta lor. Mie nu-mi placea de el dar el imi scria scrisori parfumate si era foarte atent cu mine. Asta imi placea. Un an mai tarziu intr-o vacanta de Pasti m-am gandit sa ne dam o sansa, pana la urma e foarte frumos sa fii admirat si oarecum sa te simti special, asa ca am incheiat cu un sarut si cu ideea ca eram prieteni. Au urmat scrisori parfumate si pline de asteptari pana pe 4 iunie, de ziua mea, implineam 16 ani, m-a sunat  insa ca sa ma invite la ziua lui, peste o luna caci implinea 18 ani. Nu stiu cum a reusit sa ma sune de ziua mea sa ma invite la ziua lui iar eu toata convorbirea sa astept un ,,La multi ani!" care nu a venit. Am avut o zi superba la scoala, in liceu aveam un dirig de istorie dl. Trandafir, singurul care nu ne judeca si ne vorbea de la egal la egal. De ziua mea am avut ca tema la dirigentie ,,Surpriza" ; noi i-am facut o surpriza si ne-am mutat tot in clasa de alaturi astfel incat atunci cand el a intrat in clasa a gasit o clasa goala.... noroc ca am revenit cam in 5 minute caci el ne surprindea la randul lui cu sampanie si un casetofon cu muzica; a fost singurul profesor care m-a intrebat ce simt? care nu mi-a pus eticheta dupa ce note aveam sau cum invatam si chiar daca nu-mi placea istoria de liceu m-am straduit sa o invat de dragul si de respectul pe care l-am avut pentru acest domn Trandafir al carui nume mic nu mi-l mai amintesc. Sunt convinsa ca a ajuns departe, era om si profesor, stia sa vorbeasca cu noi fara sa ne judece dar si sa pastreze linia de respect si admiratie; in ziua aceea am primit multe flori de la colegi si totusi el m-a vazut suparata si m-a intrebat de ce? nu stiu daca m-a sfatuit ceva doar ca era al doilea adult din viata mea care ma vedea si ma asculta. ASTA A CONTAT ENORM. MULTUMESC DL. TRANDAFIR!

O luna mai tarziu nu m-am dus la ziua prietenului meu dar prima intalnire a fost memorabila, pentru ca  il iertasem pentru ce-mi facuse ( nu consideram ca si eu l-am ranit pe el pentru ca nu am fost la majoratul sau) ; asa ca intalnirea n-a fost o intalnire pentru ca el avea ochii inchisi si era prins in niste saruturi interminabile ca abia am reusit sa-i cer o explicatie. Ce am simtit? Am simtit tradarea. Dar asta nu m-a facut sa-mi pierd mintile ci doar m-a facut sa inteleg ca mi-e mai bine singura. N-am nevoie de nimeni. Sunt un om extrem de puternic si ce nu m-a omorat m-a facut mai puternica. Nu se sfarsise lumea, de fapt nici nu-l placusem cu adevarat, dar am invatat sa nu-mi mai fie mila de magari. Prin iarna imi amintesc ca a venit in Bucuresti, a luat un tren de la Gara de Nord si a venit pana la mine la poarta, asa din senin, dupa vreo 2 ani de scrisori venise el, sincer am avut un soc...insa ma vindecasem, mi-am dat seama ca nu simtisem niciodata nimic si nici n-ar fi meritat sa simt vreodata ceva.

Un an mai tarziu, intr-o zi de August am calcat intr-o balega. Prin 1997 inca circulau vaci si cai pe soselele din sat. Norocul meu a fost ca balega era de cal, putini mai stiu azi care este diferanta. Se spune ca atunci cand calci intr-o balega ai noroc, eu aveam 17 ani si o multime de prieteni veseli pe langa mine, in drum spre discoteca am oprit toti la posta din sat ca sa sun acasa. Telefoanele fixe inca nu erau instalate prin satul romanesc postrevolutionar 1997, la telefon tata mi-a spus sa vin la Bucuresti ca in cateva zile sa ma duc la o verisoara ce era deja la mare in Costinesti cu o televiziune. Fericire mare! In aceeasi seara prinsa de curajul bucuriei l-am abordat pe un baiat pe care-l admiram de multa vreme dar pe care-l consideram mult prea mare pentru mine; avea vreo 21 de ani si era proaspat intors din armata. Inainte de armata avusese parul lung si stiu ca ma interesam ocazional de viata lui desi nu  m-as fi gandit sa intru intr-o ,,relatie" cu cineva  atat de mare fata de mine, ulterior am aflat ca vreo doua colege de gradinita de-ale mele nu avusesera asemenea complexe. Eram o complexata oricum .

La inceput a fost o joaca, oricum n-aveam incredere in nimeni si cu atat mai mult intr-un baiat mai mare decat mine, insa usor, usor m-am indragostit. Cand am facut 18 ani nu l-am invitat si nici nu am facut vreun majorat insa la vreo doua zile dupa 4 iunie am sarbatorit amandoi cu o sticla de sampanie.Oricum nu era doar ziua mea pe data de 4, probabil asa m-am asigurat ca nu raman fara ,,La multi ani!" de ziua mea. A fost un an frumos, ma ajuta sa invat la istorie, urma sa dau bacul apoi la facultate. Doar ca prin August eram a doua sub linia de admisi la facultate si am simtit brusc ca nu mai am niciun sens, a fost o perioada de liniste, tata m-a ajutat sa ma inscrie totusi la o facultate cu plata, ceva ce ne  puteam permite cat de cat.  Mi se parea ca nu mai aveam niciun sens, apoi aflasem ca cel alaturi de care bausem sampanie pe vreuun 8 iunie, cu doar doua luni in urma se afisase cu o fata prin discoteca. Toti prietenii si toate cunostintele mele voiau sa ma avertizeze, sa-mi spuna cum si in ce fel. Azi imi dau seama ca doar faptul ca nu au existat telefoane mobile cu camera m-a ajutat sa trec peste asta. La confruntare mi -a spus o minciuna, pe care nu am inghitit-o niciodata si peste care nu am trecut. O perioada ne-am despartit, pentru mine era deja prea mult, ce prostie e indragosteala asta. Doar iti tine inima pe jar. Imi amintesc insa cum Gica, un prieten foarte bun, cel mai bun mai imi spunea din cand in cand ca Popic e rau .ca bla, bla si se activase asa un fel deeee ....nu stiu cum sa eplic, totusi azi 25 de ani mai tarziu am cel mai bun sot din lume.

Si totusi am uitat sa va povestesc clasa a 9a . Se pare ca scoala are totusi un mare rol in demoralizarea copiilor, in judecarea si umilirea lor.

Intrasem la sectia de limbi straine intensiv engleza; prin 1994 nu prea aveam acces la filme sau programe tv in engleza, filmele video erau dublate de Margareta Nistor si romanii nu prea stiau engleza pe la toate colturile. In generala invatasem imba germana si ceva franceza. Prima nota la engleza in clasa a 9a a fost 1,75, nu stiam nimic, nici cum sa citesc. Iar dna Sovu preda timpurile verbelor. NU eram singura  ci aproape un sfert de clasa. In vara, tata fusese sunat de la scoala si pus in garda ca am intrat la o clasa de intensiv engleza si ca va fi nevoie de meditatii, dar ai mei abia se relaxau dupa meditatiile din clasa a8a dupa admitere. Asa ca in iunie 1995 eram in pragul corigentei, mama a venit la scoala cu un buchet de flori ca s-o roage pe dna de engleza sa faca meditatii cu mine, insa dansa a invocat un conflict de interese si astfel ne-am orientat spre altcinea, admirand chiar verticalitatea dnei Sovu.  Dna Arnold, ne asculta la franceza pentru o ultima nota, eram pe muchie de cutit si aici. Fata din fatza mea nu stiuse mai nimic si o cu un 2 o rezolvase pe vara, eu stiam insa probabil ca iritata de eleva din fata mea sau excitata de media neincheiata la engleza mi-a spus pe un ton stins si foarte slab, contrar numelui Arnold (Schwarzenegger) avea o voce stinsa ca abia auzeai ce spune, insa in moentul ala mi-a spus asa zambind ingeresc:

- Ia sa inveti tu si la franceza in vara asta, nu doar la engleza! 

Si uite asa s-a decis asupra vietii mele, au urmat meditatii si la franceza si la engleza. Din liceeanca vesela din Septembrie ajunsesem corigenta din Iunie sau proasta, proastelor cum tinea tata sa-mi aminteasca in fiecare seara din vara ce a urmat. Am invatat toata vara continuu, ma inregistram pe casete si le puneam seara langa pat caci auzisem ca o parte din creier functioneaza si asimileaza si in timpul noptii. Seara tarziu cand invatam ma hraneam cu cate o doza de bere caci la fel auzisem ca alcoolul ajuta creierul sa asimileze informatia. Si pentru ca nu aveam casti, in timp ce casetofonul imi repeta cu vocea mea lectiile la franceza in planul 2 se auzea tata care in loc de Noapte buna! imi urla ca sunt o corigenta si o incapabila, ca asa proasta n-a vazut nicicand. Au fost multe suferinte in vara aceea, chiar si atunci cand in autobuzul ce ma ducea la tara, o necunoscuta ( cunoscuta de-a tatei) imi povestea despre corigente sau ceva de genul acesta, nu prea am ascultat-o, scocul de a ma sti pe panoul public mi-a inghetat creierul.

Si cu toate astea nedreptatea cea mai mare am simtit-o toamna in curtea liceului, cand doua dintre colegele mele de suferinta imi relatau cu gura pana la urechi ca n-au nicio emotie la corigenta pentru ca au facut meditatii cu mult prea verticala doamna Sovu. Am intrat in pamant, am simtit umilirea si dezamagirea la cele mai inalte cote. La oral am luat un 7 doar pentru ca ele nu s-au putut ridica la nivelul meu. La bac 3 ani mai tarziu, am luat nota 8, nota pe care au atins-o foarte putini colegi de clasa - considerati avansati. Sunt puternica - asta-i lectia pe care am extras-o din toata suferinta asta. Ultima data cand tata mi-a amintit de asta a fost pe la vreo 41 de ani, de ziua mea, cand la o masa in familie, de fatza cu ai mei copii a scos l-a iaintare eticheta ,,corigenta- proasta-prostilor" a fost ultima data cand mi-a spus asta, a fost ultima data cand am plans pe tema asta caci azi l-am iertat si m-am iertat ca m-am lasat afectata de aceasta eticheta atat de mult timp. Am realizat mai mult decat ar fi putut realiza tata in trei vieti.