Trei strabunici

 Clocotea in mine toate traumele unui neam, se sadise drama sinuciderii undeva prin nervurile sufletului meu fara sa stiu nimic, aveam doar cativa ani cand am simtit asta. Dupa ce l-a dus pe tata pe ultimul drum am inteles ca eu nu mai sunt de multa vreme un copil, nu sunt doar o ramura dintr-un copac genealogic victimizant sunt un plop cu proprii mei pui, cu unica mea cale spre cer. Da poate e prea mult dar in acelasi timp pentru mine e prea putin.

Tata a fost mereu intre putere si slabiciune, a invins cea din urma caci a fost cea mai usoara, chiar si acum cand am inteles ca el fizic nu mai e, continui sa-l judec fara sa vreau, poate pentru ca l-am cunoscut de pe cand el insusi era aproape un copil, poate pentru ca stiu cat de puternic era si poate pentru ca eu sunt printre putinii oameni care-i cunostea adevaratul potential si cu toate astea viata a mers in sens invers si poate ca mi-e doar ciuda.

Am avut marele avantaj de a-mi cunoaste destul de bine cei patru bunici si mai mult decat atat si trei strabunici, pe care Dumnezeu m-a lasat sa-i cunosc indeaproape, pe cand inca erau pe propriile picioare si incredibil de batrani pentru un copil de 4,5,6,7,8,9 ani cat am prins.

Strabunica din partea tatalui meu - Mamica_ mare , pe care noi il pronuntam cu totii legat, era o femeie incredibil de batrana si imbracata permanent in negru. Nu stiu daca ma fascinau ridurile adanci care-i brazdau fata sau doar timpul pe care il avea pentru mine, era aproape mereu disponibila. Mi-a aratat cum scoate boabele din pipota unui pui proaspat taiat si mi-a arata puterea mamei si a unei femei mici si foarte autoritare cand l-a pus pe bunicul meu ( mort de beat) la punct, ea in timpul asta o ascundea pe nor-sa sub pat; tot ce pot sa va spun e ca pe cand eram martor la aceasta scena nu eram inca la scoala ci ma hlizeam pe o prispa mare impreuna cu unchiul meu care-mi era ca un frate, cu 10 ani mai mare, frica lui imi facea semne sa tac, copilaria mea nu intelegea mare lucru de ce se intampla si nici nu stia ca imaginea asta va reveni mereu de-alungul timpului ca o pauza publicitara.

Din prispa aceea larga se intra in niste camere mari despre care nu stiu sa va spun nimic, strabunica mea locuia intr-o camaruta cu un pat si o masa, pe care mi-o amintesc foarte putin, petreceam multa vreme afara in curtea plina de praf sau in gradina plina de verde, pe cand aveam sapte sau opt ani comunistii au daramat satul si casa strabunicii a fost stearsa de pe fata pamantului, ca si cea a bunicilor si a intregii comunitati. Strabunica s-a mutat la bloc, la oras intr-o colivie rece si prea sramta pentru un om invatat sa traiasca liber si seara sa iasa pe banca de la poarta si sa admire lumea de sub corcodusi.

 Femeia asta avea puterea suprema, avea cinci copii , vreo noua nepoti si stranepoti habar n-am sa-i numar, unul din ei eram si eu. Nu stiu cat a avut ocazia fiecare stranepot sa interactioneze cu doamna cu bastonul, care judeca mult si pe multi dar se si descurca in orice situatie. Pe la 96-97 de ani venea pe la noi in vizita doar pentru ca se plictisea probabil in casa fiicei sale in care locuia in cartier, nu mai vedea bine, dar mergea automat spre casa noastra, casa ce-i apartinuse inainte sa ma nasc eu unei alte fiice care plecase dincolo chiar inainte sa ma nasc eu. Aveam discutii interesante si tihnite, o ascultam in timp ce-i studiam pielea zbarcita si ochii opaci prin care nu stiu exact ce mai zarea, dintre toate povestile ei de viata nu mi-a spus niciodata despre sinuciderea mamei ei, despre casatoria cu unul dintre cei mai frumosi baieti din sat si cum a ramas singura cu cinci copii dupa ce acesta nu a mai fost, nu-mi amintesc sa-mi fi spus vreodata ca i-a fost greu  sau ca asteapta sa moara.. Era mai vie decat noi toti.  Imi povestea cum muncea ca negustoreasa, imi demonstra ca stie sa scrie ( frumos) chiar daca nu mai vedea si cum facea fapte bune, i-a dat o data unui student un ban ca sa-i tina noroc la examen si acesta a luat examenul. Totusi imi amintesc ca eram grabita in copilaria mea, scoala ma presa si ma grabea; dar preferam sa merg in pasi de melc cu ea decat sa merg in pasi de urias spre scoala.

Maica - mama bunici mele materne, nu era o femeie foarte activa si am avut sansa sa o cunosc doar pentru ca amandoua aveam mult timp si nimic de facut.  Mi-a povestit despre viata ei, orfana de mama, apoi cu mama vitrega. M-a invatat sa fac mancarica de cartofi pe cand bunicii mei plecasera nu stiu unde cu nu stiu ce treaba iar mie mi-era foame. M-a asigurat ca n-am sa mor in ziua in care alergand ca o bezmetica  prin gradina cu verisorii mei, tipand dupa ei, am inghitit o musca. Eram sigura ca voi muri, pur si simplu m-am dus si i-am spus ca am inghit o musca si ca sunt pe moarte. N-a ras, mi-a spus cu acelasi pe calm pe care cred ca-l avea in orice situatie" - Nu mori fa din atata lucru, ia si bea o gura de lapte!"

Intr-o zi cand am venit de la gradinita mi-a dat un cub de zahar si in mintea mea a ramas acel cub ca unul dintre cele mai bune dulciuri.

Maica nu era rea de gura, nu judeca pe nimeni, avea oameni in vizita aproape tot timpul; avusese si ea cinci copii si ramasese cu patru. Era o femeie cu niste ochi albastri patrunzatori si nu purta ochelari, baga ata-n ac de multe ori mai bine decat mine. Pe plita sobei din camera, iarna, mereu sfraia cate o tocanita si mirosea de mi se face foame doar cand ma gandesc. Tinea banii intr-o batista si cand ma trimitea sa-i cumpar ceva, avea grija sa nu -mi dea mai mult decat facea. Avea parul negru, vopsit, ulterior am aflat ca se vopsea noaptea ca sa nu vada nimeni. 

Cand imi faceam griji ca in anul 2000 va veni sfrasitul lumii, m-a asigurat ca si pe vremea ei se zvonea ca va veni sfarsitul lumii in nu stiu ce an, dar astea-s baliverne. 

Avea o liniste pe care o dadea mai departe, parea ca nu face mai nimic, spre sfarsitul vietii uita tot, nu mai stia nimic, ii povestea bunicii cum ii aduce o femeie mancare, femeia fiind ea chiar bunica mea.

Maica, cu toata linistea ei, era o femeie rece, nu te imbratisa si nu tinea sa te pupe, nu se mira cand te vedea si uneori parea ca nu se bucura. NU cred ca am vazut-o razand, dar cand ramaneam singura acasa venea sa vada ce fac. Si Maica avea o camera in care n-am intrat niciodata, dar nici nu aveam nevoie caci de multe ori ma pierdeam in culoarea cerului ce se vedea printre ramurile parului din fata casei. 

Casa strabunicii mele era la cativa metri de casa bunicii, n-aveam gard si cand n-aveam ce face eram la ea, n-aveam nevoie nici de apa ci doar de povesti si de liniste, iar ea o avea din plin. 

Taica, sotul Maicii, si tatal bunicii mele, un mos cu barba alba si ochi albastri. Avea cai si m-a urcat intr-o zi in spatele unui cal ce tragea la caruta, eram impreuna cu nepotul lui, mai mic cu vreo doi ani decat mine stranepoata lui. Imi aduc aminte mandria pe care am simtit-o pe spatele acelui cal, nu cred ca implinisem cinci ani dar se pare ca eram suficient de mare ca sa raman cu darul acestei amintiri de cateva secunde. 

A venit insa si  ziua in care a vandut caii, si etapa asta s-a terminat pentru el cu multa suferinta, betie, plans, vorbit singur, urlat si jelit. Era un om extrem de activ chiar si pentru varsta lui.. Avea  ceva pamant, si era usor avid de putere. El mergea la paine, la targ si peste tot, pe maica n-am vazut-o decat de vreo doua ori in afara curtii.

Eu ii eram indiferenta Taicii, o alta fata in batatura lui; desi Doina matusa mea fusese printre preferatele lui eu paream uneori invizibila.Aveam  si concurenta nepotului, pe care parintii il mai lasau in grija la bunici. Nepotul avea casa tot la cinci metri de casa lor, dar in partea stanga si tot fara gard.

Taica manca hamsiile cu totul si asta ma oripila, apoi m-am obisnuit si acum imi plac si mie la fel, hamsiile sunt printre preferatele mele.

Intr-o zi statea pe banca lui de langa casa fiului iar eu eram la scoala si citeam in vacanta de vara poezii de George Cosbuc. Cand i-am citit ,, Trei Doamne, si toti trei" a plans in hohote; poate mai tare decat in ziua in care si-a vandut caii. Pe Taica nu l-am ascultat niciodata, nu mi-a povestit nimic despre viata lui. Paradoxul e ca pe cele doua strabunici nu le-am vazut niciodata plangand si pana in momentul acesta in care realizez acest lucru nici nu cred ca erau capabile sa planga. 

 Uneori Taica avea o vorba mai uracioasa si cred ca mi-era frica, avea niste,,junghiuri" cu tataie, ginerele lui si probabil ca asta se rasfrangea si in relatia noastra.

Taica a fost povestea unui om batran care a apus sub ochii mei, incet, incet.

Intr-o zi a trrebuit sa merg cu ei la o pomana  si pe cand treceam podul peste garla, Maica a scapat un picior prin gaura (scandura lipsa a podului) si eu impreuna cu taica am tras-o din gaura aia. In ziua aceea mi-am pierdut primul dinte muscand dintr-un castravete si peste ani am ajuns in casa de vis-a vis acelei case, in care mergeam la Mamaita, cuscra lor, o alta poveste pe care n-am citit-o. Interesant cum ne amintim doar anuminte lucruri din puzzelul copilariei noastre.

Azi strabunicii mei nu mai au aceeasi forma insa ei vor trai cel putin in sufletul meu inca o vreme asa cum s-au deschis in fata unui copil mic si nestiutor, azi nu mai sunt doar o creanga din arborele lor genealogic, azi ei imi sunt doar o parte din radacini si abia daca mai transmit ceva catre crengile ce mi se-nalta spre cer.

* n-am nicio poza eu si ei, abia imi mai amintesc vocile fiecaruia si daca m-as intoarce in timp as face macar o fotografie cu mine copilul si ei batranii,