vineri, 23 septembrie 2011

Nu pot :((

Nu pot sa recunosc realitatea, nu pot sa accept ceva ce nu vreau ...mi-e greu si poate ca ar trebui sa ma opresc...urasc mila si nu o accept ..mi-e greu si totusi cred ca ar trebui sa vorbesc macar cu mine despre asta.
Mi-e peste puteri sa accept ca Alex, propriul meu copil, bebelusul gingas si dulce, copilul meu drag e altfel..mi-e greu si in lupta mea spre normal am impresia ca o fortez peste puterile ei ..dar ce sa fac ..oare e timpul sa accept? sa ma opresc? nu stiu ....Fiecare zi e o provocare, fiecare zi e o lupta si doar unele zile imi aduc bucurie...mi-e greu dar ar fi timpul sa ma obisnuiesc cu gandul .... Au fost momente in care nu mi-a pasat de nimic...am fost fericita doar ca respira,, apoi am fost fericita ca merge; am trecut prin iad si orice zambet imi parea a fi raiul. Am trecut peste fiecare diagnostic si am luptat pe toate fronturile...inima e acum ok, picioarele in recuperare dar stangul deja s-a format stramb...insa deficitul de atentie, lipsa de concentrare, dislalia, incoerenta gandirii si a vorbirii, HQ-ul scazut desi muncim de ani de zile cu ele se pare ca suntem aproape de a ne declara invinsi....Desi nu mai pot si abia mai rezit la teancul de teme si explicaea fiecarui cuvintel..la orele petrecute pentru a scrie maxim doua randuri si alea in ultimul hal ..imi dau seama ca desi eu mai pot ...ea nu mai poate...merita oare sa o fortez??? Imi aduc aminte ca dupa CT cand am aflat de hidrocefalie..am plans aproape 2 saptamani in continuuu s...iar eu nu plang...in 31 de ai am plans maxim de 3 ori ....si-mi aduc aminte ca atunci in rugaciunile mele disperate imi doream doar sa fie langa mine ..nu conteaza cum..sa o am si atat ...e bucata din sufletul meu si ma doare ca in lupta asta spre normal ma trezesc tipand si fortand nota la maxim....ma doare cand ea spune ,, nu mai pot,, iar eu spun,,inca un pic te rog,,..mai avem doua exercitii la romana si tema la mate.....si ea continua sa-mi spuna ca s-a saturat iar eu ma continui sa ma gandesc la solutii pacalitoare sa o fac sa mai scrie un pic...oare e in van??? Da, in ultimii ani a evoluat..dar orice copil evolueaza o data cu varsta.Oare nu ma mint singura? Ma amagesc si refuz cu incapatanare sa accept ....oare lupta asta in care m-am prins cu dintii asemeni unui leu in carnea de antilopa stiind ca trebuie sa o duca puilor, se va sfarsi? si daca da....cum? oare lupta asta o ajuta sau face mai rau? nu stiu dar am facut primul pas spre acceptare scriind aici o parte din suferinta sufletului meu...si totusi stiu ca intr-o zi va putea fi independenta , se va putea descurca singura..cat de cat ...ma doare cand oamenii vorbesc pe la spate, ma doare cand copii rad, ma doare cand altcineva imi spune ca ,,da, dar ea are probleme,, ma doare cand aud ca nu face fata la scoala..ma dor multe ..ca niste cutite infipte in inima si rasucite cu fiecare ocazie..dar nu oamenii sunt de vina, ei nu stiu cum e..nici eu n-as fi stiut daca n-as fi fost implicata direct, si mie mi-ar fi fost usor sa vorbesc...eu sunt de vina ca nu accept ...si ma aflu de ani buni de zile in starea asta de negare .....dar Negarea e primul pas? nu stiu care va fi al doilea...acceptarea ? gasirea unor alte solutii? In lupta asta complicata uit ca trebuie sa ne bucuram de fiecare zi senina, de fiecare floare imbobocita, de fiecare frunza cazuta, de fiecare firimitura pe covor...alerg prea repede ca sa mai simt gustul si partea frumoasa a vietii..aici ma opresc..ajunge pentru azi ..ajunge ..am obosit :(((((((((((((((((((((((((((((

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fi un mic comentator AICI

Marea te cheama la ea 2019