Eu vara nu dorm..
Nu am somn ...asta e clar ..dar in loc de cluburi, petreceri si distractie ...in timpul asta de nesomn stau si ma gandesc la toata nebuniile pamantului...am incercat sa -mi distrag atentia cu tv-ul ..dar deja am urticarie la Oana si Pepe asa ca...asta e..
Cel mai frecvent gand care ma bantuie e cel de ,,a fi sau a nu fi ,, un parinte bun ...pana cand incep copii scoala lucrurile sunt mai lejere pentru un parinte...apoi apar gandurile ...mai ales daca copilul tau nu exceleaza sau nu -si da nici un interes pentru scoala...si oricat de mult s-ar stradui ei , noi avem impresia ca nu o fac deajuns si ca noi eram mai silitori.
Toata copilaria ma enervam cand tata imi tinea morala pentru vreo nota mai proasta, cand imi arata maturatorii de strada si-mi spunea ,, vei ajunge ca ei daca nu inveti!,,; cand mai tipa la mine ca nu intelegeam lucruri simple, cand bateam mingea toata ziua pe strada in loc sa stau sa fac exercitii si probleme. Realitatea este ca el se axa pe matematica iar eu fire visatoare ma indreptam spre literatura...iar cu matematica nu reuseam niciodata sa-l multumesc. El s-a stresat tot timpul ca eu sa am un viitor mai bun....iar eu n-am apreciat niciodata asta ba dimpotriva..... apreciam parintii care-si lasau copii sa faca ce vor .... Acum sunt si eu la fel pentru copilul meu si-mi dau seama cat de usor mi-ar fi sa ma doara in cot si sa fac altceva decat sa -l ajut la teme si sa ma strofoc pentru viitorul ei ...si doar asa l-am inteles pe tata...care de bine de rau si asa cum a putut m-a ajutat sa am un viitor, o scoala mai buna si chiar daca m-am maritat el a continuat sa ma ajute sa pun o paine pe masa....asa sper sa pot face si eu pentru copii mei.
Pana acum apreciam parintii ( nu departe de mine) care si-au lasat fiul sa faca tot ce l-a taiat capul, sa nu le pese nici o secunda de viitorul lui, sa nu-l ajute cu nimic dar totusi sa aiba pretentii ca acesta sa- i ajute pe ei.....asta numesc eu nerecunostinta. Atata timp l-am crezut rau pe tata si niciun moment nu i-am dat dreptate in nimic ....doar pentru ca eram un copil prost sau poate ca acu incep eu sa-i seman mai tare si sa fiu un capcaun pentru copii mei. Dar daca asta ii va ajuta in viitor sper ca si ei sa aiba momentul lor de revelatie si sa ma aprecieze doar pentru o secunda asa cum fac eu acum .... Dar oare merita efortul si riscul? De ce atata lupta pentru o viata atat de scurta?
Pentru ca viata poate avea oricine dar calitatea ei trebuie sa difere si asta se intampla doar daca punem si noi cate o caramida la temelie....altfel degeaba facem turnulete mai tarziu.
Cel mai frecvent gand care ma bantuie e cel de ,,a fi sau a nu fi ,, un parinte bun ...pana cand incep copii scoala lucrurile sunt mai lejere pentru un parinte...apoi apar gandurile ...mai ales daca copilul tau nu exceleaza sau nu -si da nici un interes pentru scoala...si oricat de mult s-ar stradui ei , noi avem impresia ca nu o fac deajuns si ca noi eram mai silitori.
Toata copilaria ma enervam cand tata imi tinea morala pentru vreo nota mai proasta, cand imi arata maturatorii de strada si-mi spunea ,, vei ajunge ca ei daca nu inveti!,,; cand mai tipa la mine ca nu intelegeam lucruri simple, cand bateam mingea toata ziua pe strada in loc sa stau sa fac exercitii si probleme. Realitatea este ca el se axa pe matematica iar eu fire visatoare ma indreptam spre literatura...iar cu matematica nu reuseam niciodata sa-l multumesc. El s-a stresat tot timpul ca eu sa am un viitor mai bun....iar eu n-am apreciat niciodata asta ba dimpotriva..... apreciam parintii care-si lasau copii sa faca ce vor .... Acum sunt si eu la fel pentru copilul meu si-mi dau seama cat de usor mi-ar fi sa ma doara in cot si sa fac altceva decat sa -l ajut la teme si sa ma strofoc pentru viitorul ei ...si doar asa l-am inteles pe tata...care de bine de rau si asa cum a putut m-a ajutat sa am un viitor, o scoala mai buna si chiar daca m-am maritat el a continuat sa ma ajute sa pun o paine pe masa....asa sper sa pot face si eu pentru copii mei.
Pana acum apreciam parintii ( nu departe de mine) care si-au lasat fiul sa faca tot ce l-a taiat capul, sa nu le pese nici o secunda de viitorul lui, sa nu-l ajute cu nimic dar totusi sa aiba pretentii ca acesta sa- i ajute pe ei.....asta numesc eu nerecunostinta. Atata timp l-am crezut rau pe tata si niciun moment nu i-am dat dreptate in nimic ....doar pentru ca eram un copil prost sau poate ca acu incep eu sa-i seman mai tare si sa fiu un capcaun pentru copii mei. Dar daca asta ii va ajuta in viitor sper ca si ei sa aiba momentul lor de revelatie si sa ma aprecieze doar pentru o secunda asa cum fac eu acum .... Dar oare merita efortul si riscul? De ce atata lupta pentru o viata atat de scurta?
Pentru ca viata poate avea oricine dar calitatea ei trebuie sa difere si asta se intampla doar daca punem si noi cate o caramida la temelie....altfel degeaba facem turnulete mai tarziu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Comment or no comment?