Prima parte din ultima parte - Essayer

-          - La revedere ! spuse fata blonduta

-      --  La revedere iubita mea spuse batrana ridicandu-se cu greu de pe patul de spital.

Avea vreo 70 de ani, dar pentru ea batrana aceasta era cea mai frumoasa si tanara femeie, cea mai inteleapta, era totul... Iar fetita asta ...desi adolescenta si cu mintea ocupata in totalitate de metamorfoza-i proprie ramanea mereu bebelusul cel mic si gingas pe care batrana il ingrijise cu atata dragoste... Acum se transforma in femeie si ducea cea mai crancena lupta interioara de pana acum .... desi luptase din rasputeri se daduse invinsa pentru ca inauntrul nostru e intotdeauna ceva mai puternic decat noi. Legea firii.

Un an mai tarziu scena se repeta in acelasi spital, cu aceleasi emotii si cu aceleasi frici ascunse dar cu puterea negarii data la maxim. De data asta fata avea o veste pentru bunica ei draga. Asa ca nu o mai lasa sa-i sarute mainile, asa cum batrana o facea de fiecare data ...un gest invers...nicicand nu-i trecuse ei prin cap ca gestul acesta nu mai era de mult la locul lui...se obisnuisera asa. De data asta fata ii lua mana bunicii si o puse pe pantecul ei. Din priviri batrana intelesese mesajul gestului:

-      -    O sa avem un copil, ai grija, tu esti prima care afli, mama nu stie inca.

-O clipa ochii bunicii au stralucit asa cum ea nu-i mai vazuse niciodata pana atunci, ochii ei albastri erau inca tineri si plini de viata, pe ei nu-i invinsesera vremea.

-          Las sa fi sanatoasa fata mea,oi mai trai io sa te vad mireasa ?!

Era cea mai dureroasa intrebare pe care o repeta obsesiv de ani de zile, iar fata optimista dadea de fiecare data acelasi raspuns:

-          Hei ...lasa ce vorba-i asta....iar vorbesti prostii?

Trecuse iarna grea ,, a focului iarna,, si primavara se intrevedea din ce in ce mai increzatoare si mai promitatoare. Un nou inceput. Ea si el. Prima primavara in doi. Si soarele stralucea altfel, iar primavara asta se asorta perfect cu tineretea lor impetind parca dragostea printre ramuri si lasand flori si parfum in urma lor ca in reclamele difuzate la televizor.

Trecuse inceputul lui martie, iar ei s-au intors in satul acela asemeni pasarilor calatoare...pentru ea era prima data cand drumul din statie catre casa era diferit. Dar nu conta, n-avea nici o importanta, totul era asa de frumos si imbietor incat si noroiul din gropile asflatului pareau frumoase...si  balega din urma carutelor se integra in peisaj asemeni unor expresii frumoase in text. Totul era asa de confuz si fericirea asta avea un gust atat de placut incat daca ar fi venit o tornada ei i s-ar fi parut o adiere calda de primavara...Nu mai vedea, nu mai auzea.....totul era cant si tacere in acelasi timp.

A doua zi de dimineata  mergeau amandoi de mana catre casuta aia mica si calduroasa catre care el se indrepta mereu singur si unde mereu ea il astepta  asa cum orice printesa isi asteapta printul, nerabdatoare. Casuta in care alaturi de cei doi batrani, ei isi petrecusera cel mai mult timp impreuna. Oamenii astia desi saraci, in esenta erau cele mai bune gazde din lume.  Orice ruda venea in sat era obligata sa-i viziteze, pentru ca stapana casei compunea o atmosfera placuta si linistitoare. Iarna cu mancare gatita pe plita si vara cafeau calda si aromata servita pe bancuta de sub bolta de vie de afara. Ei nu erau niciodata deranjati de musafiri ci dimpotriva orice om intrat in casa lor era obligat sa rada si sa  se veseleasca.