NIMIC NU SE PIERDE, TOTUL SE TRANSFORMA!

Rostesc cuvinte ce mangaie,  ce dor,  ce ma macina Invart litere si fraze Rostogolindu-le usor, usor si macinandu-le in discurile creierului Cuvintele se cern si uneori zbiara, Zbiara dureros, Tipand soapte Alteori, evadeaza fara noima Si se lovesc de ziduri si de oameni Sangerande se intorc catre mine Hranind sufletul si hranindu-se din el ca un necrofag nehotarat Scriu cuvinte  ce mangaie,  ce dor,  ce ma macina ce hranesc insomnii de ganduri si se izbesc de peretii de os. vrand sa evadeze in fraze abia se nasc litere Rostogolindu-se usor,usor in cuvinte Ce nu dor , doar mangaie  Mangaie sufletul asemeni unui balsam de plante natural 100%

Ratacesc zi de zi cautand prin gunoaie speranta N-am invatat pana acum ca cersetorul moare cersetor Si caut . sperand ca intr-o zi Voi gasi leacul prin care voi putea sa schimb destinul. si cautand zi de zi Inteleg dar nu accept ca totul ramane la fel intr-un cadru ce se schimba permanent

De multe ori am avut intentia sa scriu o carte, o carte asa ca la carte cu personaje principale, cu dialog si intrigi; cu inceput, cuprins si incheiere, prin paduri , pe malul marii si neaparat o scena sexi spre porno ca sa atraga cititori  si sa devin celebra dar nu foarte celebra asa cat sa-mi permit sa nu-mi cumpar eu toate cartile editate ca sa le fac mai apoi cadou la prieteni. Am inceput multe, am creat si cateva dialoguri, cand le-am citit mi s-au parut de toata jena...in plus niciodata n-am gasit un titlu bun. De obicei ne ghidam dupa titlu ca dupa un ambalaj frumos...titlul face cartea de multe ori. Numele personajelor o alta etapa dificila, sa nu fie simplu si nici complicat si neaparat un nume ce nu poate fi gasit in realitatea proprie ca nu te lasi influentat, Asa ma gandeam eu sa ies din mediocritate....dar mediocritatea e ca un nisip miscator, cu cat te zbati mai mult cu atat mai tare te adancesti. Asa ca pana una alta m-am ingropat de vie intr-un birou si mi-am ucis

M-am saturat de invidiosi De atotstiutori De namol De popi De minciuna M-am saturat de lenesi De vorbitori in van De vaicareti De nesimtiti De egoisti De oameni Cu animalele Totul e mult mai simplu

Nu mai conteaza ce gandesti Ce stii, ce faci, ce mesteresti Nu mai conteaza ce ti doresti Sau cat se mult te perpelesti In viata ca sa reusesti Mai important de multe ori E cine esti....de unde de vii Si al cui esti In rest te nasti, traiesti si mori

O alta carte ce at trebui sa faca parte din lectura obligatorie din scoli, mai obligatorie decat Fratii Jderi si alte chestii d-astea greoaie. In fine, nu despre asta este vorba. Vorba e ca l-am iubit mereu pe Eliade, mai mult decat pe Preda si mai mult decat pe multi altii... am trait si suferit alaturi de el Maytrei si aproape l-am inteles in replica ,, Dragostea nu moare " a lui Mayitrei Devi. M-a fascinat ,, La tiganci" si ,, Sarpele" dar imi dau seama ca mi-as fi dorit ca prima carte sa fi fost ,, Romanul adolescentului miop....poate daca citeam cartea asta la 16 ani vedeam ca au mai trecut si altii prin problemele existentiale create de o corigenta sau de inadaptarea unui adolescent in .....societate din cauza problemelor financiare. As mai fi gasit un introvertit ca mine si mi-as fi dat seama in momentul ala ca mai am o sansa. Acest roman, care de fapt este in jurnal ...caci de..Anne Frank m-a dus pe calea asta a jurnalelor si ca sa recunosc...de cand ma

Copii diferiti sunt chiar diferiti nu gasesti doi la fel...la fel cum nici noi astia normali nu suntem toti la fel. Daca acum 13 ani cineva mi -ar fi spus ca Alex /Ana o sa stea pe patine si o sa mearga pe un patinoar as fi spus ca e tampit. Patinoarul e doar un exemplu', unii nu credeau ca va merge vreodata, altii ca va vorbi, cei mai multi nu ne dadeau sanse prea mari. E adevarat ca pentru noi totul e limitat dar prin perseverenta, curaj, putere, vointa di multa lupta am reusit sa iesim din mocirla. La primul spectacol la care am fost isi tinea mainile la urechi si tipa, stiam ca si al doilea va fi la fel...dar la al patrulea nu a mai tipat...iar acum rareori isi pune mainile la urechi la un spectacol pentru ca nu am renuntat. Pe gheata la fel...am cazut si ne -am ridicat..m-am pus si eu cu ele pe patine la vreo 35 de ani desi abia imi puteam rine echilibrul...si azi sunt mandra ca n-am renuntat...nici nu vom renunta...am avut si o echipa buna in spate: sora, tati, buni, dna