JURNALUL UNU BURLAC - M. BENDEAC

 Multi nu inghit cartea asta . Bendeac e un personaj destul de controversat si judecat de p--lime ( scuzati termenul, de la carte mi se trage) . Daca esti genul de domnisoara ( in general batrana) care scoate un sunet de indignare cand aude o denumire a organului genital spusa pe intelesul tuturor...uita de cartea asta, daca esti putin ipocrit/a incearc-o!

                                               

 Daca esti modelul de victima careia i se pare ca totul e despre, pentru si impotriva lui ... spune-i: ,,Adio". Bendeac nu e pentru toata lumea, multi nu sunt si ,,chiar si asa" pana si Creanga si Eminescu au scris niste chestii mai deocheate..asa si ?! ei sunt mai buni ca au murit sau cum?

Alt subiect, mor pe astia care -si dau seama cat de bun fost un om doar dupa ce a murit...e la fel ca aia care fac pomana cu sampanie desi defunctul a baut doar spirt filtrat prin paine..scuze ...ma tot indepartez de la subiect...asta sunt ..un fel de Henry Miller contemporan ...hai pe bune?! Nici chiar asa.

Mie mi-a placut si mi-a placut atat de mult incat in vacanta fiind..mi-am luat o zi si am rezervat-o acestei carti., a meritat. A fost ca un dialog bun, mai degraba monolog ..vedeti ca v-am  prins?

Nu e o carte pentru pudici dar e o carte despre un om determinat, ambitios si poate prea focusat pe cariera ..atat de focusat incat a uitat sa traiasca ...nu, el nu se vaita de asta  dar asta am inteles eu. Strategia de marketing e geniala, incepe cartea cu un subiect atat de tabu ...incat ..daca esti mai  catolic decat papa zici ,,ptiu drace" te inchini de 3 ori si arunci cartea in primul foc...sa speram ca nu e incendiu de vegetatie in plina vara.

Umorul din carte e mult mai bun decat cel al autorului din viata reala/scheciuri, am ras atat de tare incat lumea din jurul meu s-a speriat ...autoironia defineste inteligenta ,, Bravo Mihai, ia un os!" a devenit si formula mea de auto-laudare in anumite momente cand ma cred eu mare si tare dar de fapt.......pilaf ..cu carne.

Textul de mai jos, face parte din paginile decente si educative, il propun text in manualele de romana.

Burn out-ul de care se vorbeste in carte e una din partile triste insa pe cat de trista pe atat de reala, am trecut si eu de multe ori prin asta in timpurile in care voiam sa le fac pe toate si sa le fac bine, eventual ma si interesa de parerea celor din jurul meu. Dar dupa ce am citit ,,Omul in cautarea sensului vietii" perspectiva mea s-a mai schimbat....total...n-a fost asta singura carte, m-au ajutat mai multe sa ajung la intelegerea asta ...si dl. Octavian Paler chiar a contribuit cu ,, Desertul pentru totdeauna" o carte care m-a pacalit initial s-o cumpar din cauza lipsei unei diacritice  :), nu-i mai enumar pe toti..sunt mai multi carora le multumesc pentru asta...da, da ...uneori citesc.

In multe fragmente din carte mi-am spus: uite despre asta as fi scris si eu . Mai exact despre cainii anilor '90-2000 cand Bucurestiul era o jungla, Prin 2005 pe cand imi duceam copilul la gradinita si eu am fost incoltita de vreo 5  caini, fix pe strada mea..fiica-mea a ramas cu trauma de la incidentul acesta. Asa ca bravo Basescu, si bravo Bendeac ca ai subliniat treaba asta. PS. si eu iubesc cainii, chiar am unul si e mai bun decat multi oameni pe care ii stiu. 

Pe locul doi ar fi golanii, Bucurestiul era o jungla in toata regula. In drum spre casa, venind pe la ora 18.30 de la scoala generala, sa fi fost vreo clasa a 7a, m-a urmarit unu' cu intentii dubioase, nu va pot povesti totul..dar stiu ca l-am invins prin inteligenta ( asta ca sunt io intelingenta :)); de fapt am avut zvacul ala, sclipirea de moment - salvaotare)  si prin fuga ( cu cizmele mele rusesti care nu alunecau pe gheata si nici nu luau apa), doar asa am reusit sa nu ajung o victima. daca as fi avut o arma alba probabil azi as fi avut timp sa scriu mai multe carti, deci si aici rezonez cu dl. Bendeac fost copil de Bucuresti al anilor '90...o debandata totala, eram niste vite scapate din staul...iar eu o biata vitica...inteligenta....va rog sa nu uitati asta, ajuta mult la stima de sine.

Pe langa toate astea, mama autorului m-a motivat si pur si simplu mi-a intarit credinta ( probabil criza anilor 40) ca niciodata nu e prea tarziu ca sa te reorientezi in cariera si sa faci ceva ce-ti place, sa inveti si sa devii ceea ce vrei.