Vietile Paralele _ Florina Ilis #Eminescu

De curand am reusit sa termin de citit o carte (greu de crezut, nu?). De mult , de foarte mult timp nu am mai citit o carte care sa ma strige in momentele libere sa-i deschid filele si lumea, sa se agate de mine si sa nu-mi dea drumul pana tarziu in noapte. Am descoperit o lume noua desi mai veche de un secol. O lume despre care stiam, dar tot ce stiam erau doar rautati si minciuni ce au dainuit peste timp.


Nu m-as fi apucat nicicand sa citesc  o carte cu peste 600 de pagini, grosimea ei m-ar fi speriat din start. Dar pentru ca un om foarte drag mie s-a chinuit in ultima luna din viata sa termine de citit aceasta carte, mi-am dorit sa intru oarecum pentru ultima data in lumea lui prin intermediul acestei carti. 


Si astfel am intrat intr-un univers in care ,,toate-s vechi si noua toate,,; desi poate unii dintre voi stiau ca nu sunt mari diferente intre sec 19 si sec 21; ca Romania spera la mai bine inca de atunci; ca politica si hotii sunt aceeasi, ca demon si inger de fapt e dl. Maiorescu, care numai domn nu e ci o simpla canalie razbunatoare caruia ar trebui sa-i fim recunoscatori pentru ca avem un poet national cu poezii publicate si de asemenea un poet condamnat la moarte fara sanse la fericire. (CLASIC NU?!)

Am aflat cum epoca a favorizat literatura, fabricand practic poeti, prozatori si artisti pe banda rulanta..(CAM ASA CUM SE FABRICA AZI CANTARETI ?). Pentru ca aveau libertatea de a iubi si de a trai. pentru ca se deschisesera portile cunoasterii, scartaind dar sau deschis usor spre lumina. Pentru ca inca nu se inventase cenzura politica ci probabil ca tocmai atunci a fost inventat detinutul politic. Cert e ca toate informatiile puse cap la cap te lamuresc bulversandu-te.

Romanul din punctul meu de vedere include si imbina toate stilurile: romantic ( dragostea dintre Mitu si V. cu junghiul de Caragiale si Maiorescu in coaste) , politic , documentar si drama unui om sapat de prieteni si de invidie aici intervine incertitudinea , prietenii il ajutau sau il sapau dupa cum batea vantul.

Am aflat multe despre Veronica (multi o stiu drept infidela maritata care l-a imbolnavit pe geniu). Putini stiu ca s-a casatorit la 14 ani, da n-am gresit la 14 ..cu un barbat mai mare cu 30 de ani decat ea, adica Columbeanu si Monica erau bine. Putini stiu ce o fi fost in sufletul bietului copil, ramas fara tata inca dinainte sa se nasca si casatorita la 14 ani, pana la 20 de ani cu 2 copii     ( Greieras si Fluturas), un copil cu copii. O femeie condamnata la o viata pe care nicio femeie nu si-ar alege-o in ziua de azi, ba dimpotriva unii ar face si puscarie pentru asta. Abia pe la 22 de ani a aflat ce inseamna sa te indragostesti si totusi n-a facut mari imprudente.

Nimeni nu stie ca pe la 16 ani a fost implicata ca martor intr-un proces contra lui Maiorescu iar domnul acesta s-a razbunat oridecateori a avut ocazia pe ea, lasand-o manjita pentru eternitate.

In carte am trait povestea de dragoste alaturi de cei doi plimbandu-se pe strazile unui Bucuresti linistit, curat si frumos.  Ea proaspat vaduva el in sfarsit fericit. Dar cine a mai vazut poet de geniu fericit? Amandoi visau la un viitor impreuna dar partea financiara, indoctrinarile si coada avocatului diaboloc cat si calacaiele aprinse ale prahoveanului vorbaret au distrus o viata fericita a doi oameni. Pentru ca inainte de orice altceva au fost oameni.
Nu voi reusi nicicand sa va povestesc cartea si nici voi n-ati avea rabare sa cititi o povestire lipsita de talent. Totusi cati dintre noi stiam ca V, s-a sinucis in acelasi an, cati dintre noi stiau ca Eminescu a murit in urma unei lovituri de caramida, cati dintre noi stiu ca a fost urmarit de serviciile secrete pas cu pas inca din facultate?! Cati dintre noi stiu si cred in teoria conspiratiei?! Si cati dintre ei stiau ce efect are mercurul asupra organismului uman?!
Eminescu a gresit pentru ca a crezut in prieteni
.....
Poate maine voi continua cu partea a doua..sau poate nu :D











Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ALFABETUL CU NUME - poezie