NIMIC NU SE PIERDE, TOTUL SE TRANSFORMA!

  Veo gasi informatii pretioase in aceasta carte. Cumparasem aceasta carte cu intentia clara de a o oferi unei prietene cadou, fara sa o citesc...cand oferi un cadou n-ar trebui sa-ti bagi nasul in el. Aflasem ca-i plac cartile politiste si in momentul in care am intrat intr-o librarie aceasta carte m-a tras de mana ,,ia-ma acasa!". Am rasfoit inceputul si mi-am zis: "cred ca o sa-i placa". Pentru ca ceva vreme nu m-am vazut cu ea am intrat mai adanc in paginile sale, dezamagita ca inceputul nu ma atrage si cu o oarecare indoiala ca ei i-ar placea, am lasa-to deoparte si am pus mana pe alte carti ce faceau mai mult sau mai putin parte din spectrul meu de lectura. Cum nu ne-am mai intalnit de cateva luni bune si cam terminsasem tot ce aveam prin casa, am reintrat in aceasta carte ce-mi povestea despre un politist de prin Venetia. Fascinata am inceput sa fiu atrasa de acest orasel inundat de apa. Incet, incet cartea ma prinde si uite asa descopar ca-mi plac totusi si r

O prietena careia i-am recomandat cartea m-a tras de urechi ca n-am atentionat-o ,, Sfarsitul e trist!, foarte trist" Partea buna e ca aceasta carte e o fictiune. O fictiune bine pusa la punct care da cu tine de pereti  intrebandu-te  ,,Daca toti suntem egali suntem oare la fel de egali? si totusi..." totul vazut prin ochii copilariei unde inocenta, mila, frica si intuitia au alte dimensiuni.  Daca vrei sa-ti initiezi copilul in povestea holocaustului aceasta carte mi se pare destul de potrivita. Un fel de print si cersetor la nivel de lagar, cam asta mi-a lasat impresia aceasta carte. O carte usoara, simpla si totusi destul de tulburatoare in esenta sa, povestea a doi ,,omuleti"  pe care destinul i-a trimis in aceeasi zona a Poloniei ,,out- with" . O poveste cu un final tulburator din care noi ar trebui sa intelegem ca noi toti suntem oameni si ne spupunem acelorasi reguli simple. Nimeni nu ar trebui sa fie superior altuia  si nimeni nu ar trebui sa se simta stap

Din categoria cartilor super laudate dar pe care le-am citit in cele din urma. Dupa Jurnalul Annei Frank nu am mai putut citi nimic timp de vreo doua luni...si mi-am promis ca o perioda voi lua o pauza de la acest macel numit Auschwitz- Birkenau, razboi, Hitler...prin Iulie insa am primit de la cineva drag mie  ,, Omul in cautarea sensului vietii  " , titlul nu trada ceea ce avea sa ma astepte ...asa ca in concediu m-am apucat de citit....un supravietuitor de la Auschwitz isi spune povestea si o da pe un mod psihologic care ma prinde in mrejele sale...din care cu greu ma desprind...apoi continuui cu  "Am supravituit" - cartea care m-a facut sa -mi schimb modul de gandire din ,,perfectionist" in ,,misenrupist" - inca lucrez la asta... Asadar dupa relatarile directe a unor supravietuitori, povestea bibliotecarei e literatura...este o poveste, pe care cu toata tragedia si ororile infaptuite in lagar, o poate citi aproape oricine.  Lucrurile sunt dezvaluite a

De obicei nu -mi plac cartile renumite si super recomandate de toata lumea...am eu o superstitie, plus ca m-am ars cu vreo doua carti...una foarte premiata, Alice Munroe careia pana la sfarist am tot incercat sa-i dau o sansa...si a fost una din momentele acelea in care mi-am cam pierdut vremea. Cartea asta cu Ove, n-a inceput prea stralucit....chiar primul capitol nu m-a prins deloc, eram sigura ca nu am sa o pot parcurge pana la final... primul capitol l-am inteles insa abia dupa jumatatea cartii..asa ca nu sariti peste :). Cu toate astea a fost una din cartile pe care am citit-o fara sa respir... in 4 zile. Patru zile e mult spus pentru ca 9h/zi sunt la serviciu + 2 drumul; acasa treburile casnice nu ma iarta niciodata ...si totusi am simtit aceasta carte ca un desert pentru creier....un deliciu. Am ras cu rasunet si am plans cu lacrimi adevarate invartind paginile fara sa-mi dau seama. L-am regasit pe bunicul meu, ursuz si morocanos de care fugeau toti ...dar cu o inim

Pare simplu, eu n-am facut niciodata proiectele copiilor mei ( fie vorba intre noi riscam sa iasa mult mai rau) insa le-am dat idei si le-am oferit sprijinul. Imi plac mult proiectele si nu pierd niciodata ocazia sa mai reciclez un tub de hartie igienica sau o cutie, iar conurile si pietrele nu-mi lipsesc niciodata din casa. In plus daca n-ati vazut familia Heck, episodul cu proiectul lui Brick n-aveti cum sa intelegeti ca niciodata nu e timp suficient pentru un proiect, asa ca totul e pe rapid si cu scotoceala prin toata casa.

Alta lume, alta viata, altceva