NIMIC NU SE PIERDE, TOTUL SE TRANSFORMA!

 E ultima zi, sau asa pare a fi oricum am trait muuult si a trecut repede, regrete sunt, as fi putut trai mai intens, as fi putut sa -mi anulez frica idioata care m-a paralizat sa fac lucruri tampite sau importante in viata. Regret ca am tipat, ca m-am suparat, regret ca n-am spus ,, te iubesc" mai des si mai ales ca mi-a fost frica de moarte..na ca pana la urma tot vine...si nu te mai poti ascunde, nici sa fugi nu mai poti. In fine viata are de toate, si frica si boala, si munca si tristete dar important e sa te concentrezi pe bunatate, pe flori, pe frumos, sa ai mereu timp sa asculti ce are de spus un copil, sa nu ratezi nicio imbratisare, sa razi, sa-ti zambesti dimineata in oglinda, sa te autoapreciezi, sa vezi stelele noaptea, sa te bucuri de noptile cu luna plina la fel ca de cele cu luna noua. Sa te bucuri de zapada si de canicula fara sa le urasti, sa stai departe de orice conflict, sa nu te lupti ca sa demonstrezi cine esti. Sa fii tu ..asa cum ai venit aici. Cele mai fru

 O poveste superba, care poate fi citita si inteleasa cam la orice varsta. Povestea este relatata prin ochii unei fetite. O poveste pe care cu greu o lasi jos din mana, nici foarte trista dar nici vesela. Joaca copiilor, Oamenii diferiti si mai ales Nedreptatea, subiectul principal este Nedreptatea, prezentata pe mai multe paliere. Nedreptatea la scoala, nedreptatea in societate si cum oamenilor le e mai usor sa vada nedreptatea de departe insa nu o vad pe cea de langa ei. Bunatatea...of, bunatatea si dreptatea. Sa nu ucizi o pasare cantatoare se refera la a nu ucide ..orice nevinovat, care nu face niciun rau ba dimpotriva daruiesc din bunatatea lor. Comparatia Hitler vs evrei si albi vs. negrii in aceeasi perioada istorica este ravasitoare; se pare ca e mai usor sa vezi paiul din ochiul celuilalt decat barna din ochiul tau.  Tot ce stiu e ca toata viata am incercat sa nu ucid o pasare cantatoare. Spor la citit!

1.  #TATI PART TIME - cand ma gandesc ca-l ocoleam nu-mi vine sa cred. Il ocoleam pentru ca dupa ce a aparut pe ecrane toata lumea a dat cu hate, la noi nepotismul e URAT cu patima, ce-i drept daca intri intr-o primarie din Romania te ia capu' . Cu toate astea, n-as fi crezut s-o spun vreodata, mi-a placut maxim Eva Maruta, bine de tot, a jucat excelent. Alex-Bogdan e preferatul meu de pe vremea ,,Mondenii" aici n-am ce sa comentez. Scenariul maxim, corporatia of...lucrez intr-una :((; cum ne vinem  viata pe bani? si cum din cand in cad un copil ne da lectii . Dnul Cortea apare asa ca un condiment bine plasat din cand in cand. Bai, am ras ca la un film amerian, am ras bine, mi-a placut mult, Vi-l recomand. Eu o sa -l mai vad o data ..ca vreau sa mai rad. 2.  #RAMON(A) - "a"ul e mut - un film super bun, abia astept sa-l revad alaturi de copii. Un om din provincie ajuns la Bucuresti, goana dupa iluzii, incursiunea lui Smiley si mai ales Selly si savurosul adevar, erou

 SA FII SCLAV, INTR-O LUME LIBERA, CU VOIA TA.

 Gandurile mele sunt ca ravasitul oilor. Scriu, citesc, scriu din ce citesc, am carnetele peste tot, caut, ravasesc, ma opresc. Ma gandesc la mine, la ai mei , la azi , la maine, la viata si am revelatii dupa revelatii mai ales cand descopar ca tot ceea ce era etchetat ca prostie in gandurile copilariei mele azi sunt dovedite stiintific . Ma mir, incerc, lupt, dorm, ma relaxez, rad, plang, vreau, mai bine, mai mult, mai sanatos, totul se leaga, totul are sens fara sens . Universul poate fi o panza de paianjan in coltul unei camere aflate pe o alta panza de paianjan, asteptam sa fim observati si maturati ...sau ...n-avem de ales, mergem mai departe, pe acelasi drum dinspre viata spre moarte sau invers?

                                @(Im)perfectiune Fara nicio legatura cu textul de mai sus as dori ca toti maniacii depresivi care au crezut ca se pot incadra in tiparul ,Perfectionistul perfect”, sa închidă ochii si sa si imagineze ca sunt praf, ca nu sunt ei cei mai buni si chiar daca isi mentin chilotii curati    permanent sa-si faca dracu o programare la oftalmologie si un consult la cap poate asa vor realiza ca sunt niste Perfecti imperfecti defectivi de    grad de comparatie. Daca si fac consultul in Romania, sa ma sune, cunosc un spagar perfect care da adeverinte bune, ii spui ce sa scrie si -ti scrie ce vrei, exact ca atunci cand te duci la doctorul de familie, de fapt toti cunoastem unu’ si daca nu apelam la cineva care cunoaste. -Buna ziua! Spun in timp ce mi trag mucii pe șestache ca sa nu-i suflu ca scroafa, de, am si o sinuzita, tusesc din toti plamanii.. -Buna ziua, da ...de cand nu v-am vazut!!! Cu ce ocazie pe la noi??? Ma intreaba doamna doctor cu un zambet pe care unii

Binele De exemplu multi n-au vazut nimic bun in pandemia Covid, izolarea, regulile incoerente, lipsa informatiilor, criza hartiei igienice, frica de oameni nepurtatori de masca sau virusati.   Eu m-am regasit, aveam nevoie de un timp cu mine, de liniste, de incetare a ritmului, de constientizarea lucrurilor importante din viata mea, de somn si o da! de o mica intoarcere la lucrurile simple, pranzul in familie intr-o zi de joi. Desi o pandemie in sine nu are ceva bun se pare ca de-a lungul anilor atat pandemiile cat si razboaiele au cam resetat lumea si uneori i-a dat un sut in cur sau si mai grav o bomba nucleara. A fost aceasta bomba perfecta? Pentru cine?! In capul nostru toti suntem perfecti asta pana ne deranjam la stomac si constientizam cat de fragilil suntem. Oricum suntem niste cacaciosi Cacaciosii perfecti care au făcut din asta un tabu. Pe mine orice subiect depre cacat ma dezgusta. Cum poti frate sa ai o discutie pe tema asta? Si totuși pe multi i-am auzit laudandu-se ba cu

  @Validare Nihil sine Deo! Dar oare Dumnezeu e perfect?! O profa din liceu spunea ca nota 10 e doar pentru Dumnezeu, avea o intreaga teorie cum ca la ora    de romana daca inveti foarte bine ceea ce ti preda si ce ai in manual, nota maxima obtinuta va fi 7, olimpicii vor lua 9 si totusi prima nota obtinuta la ora de romana a fost 9 si fara sa fiu olimpica si fara sa fi invatat ceva din manual sau extra, o simpla compunere depre moartea tragica a unui var de al doilea cu prea multa increderein el, totul citit cu o voce sugrumata de emotie, a starnit lacrimi si o nota aproape maxima, asadar regulile au fost făcute pentru a fi incalcate. Iar mie imi placea maxim sa le demonstrez profesorilor/ sefilor ulterior ca nu au dreptate, am adorat sa-I fac sa se contrazica singuri caci totul e relative, nu-I asa?! In plus pentru mine era ceva normal nota    7 era oricum nota mea, rareori mai luam vreun 8. Fac ce fac si ma intorc la scoala, se pare ca acolo se cere cel mai tare perfectiunea. Perfec

  @Curiozitate sau Solutie     Desi bunica mea a fost cel mai bun si frumos om din viata mea se pare ca nu era perfecta totusi pana la 6 ani a incercat din    rasputeri sa hrănească semintele de gura cascata din capul meu , cu o gura atasata si pornita probabil pe ,, de ce? Cu o minte fascinata de ceea ce se intampla in jurul meu si cu o motivație debordanta care ma facea sa ma trezesc dimineața si sa caut pe urzicile inca ude, licurici, sa-i fac prizonieri intr-un borcan ( mare valoare pe timpul comunismului, cand sticla de plastic nu exista nici in imaginatia oamenilor din lumea mea) si sa le dau drumul seara in casa doar ca sa vad cum lumineaza. Nu stiu daca la vremea aceea cautam pur si simplu o solutie pentru lipsa curentului la care eram supusi aproape in fiecare seara, la lipsa bateriilor din lanterna bunicului, pe care la un moment dat un var de-al meu le cam sparlise si-n negrul intuneric (caci nu aveam nici telefon cu fir barem vreun mobil cu lanterna iar lumanarile erau doar

@Moartea   Unii afla mai devreme, altii mai tarziu, unii afla cu durere sfasietoare pentru cineva apropiat, altii ca mine sunt dresati cu durerea in timp...dar nu pricep nimic din asta. Mamaie venea si ma lua de la gradinita ca sa mergem la cineva cu lumanare, nu cunosteam pe nimeni, oamenii din sat imi erau toti egali,mersul cu lumanare era ca o vizita pentru mine, ceva normal.    Doar ca cine ne primea, nu ne primea cu zambete ci cu o fata umflata de plans...nu ma afecta pe vremea aia sau cel putin asa am crezut. Intr -o zi am mers la o fetita, putin mai mare decat mine si bunica m-a ridicat sa o vad cum dormea in cosciug linistita, cu ochii atat de incercanati, imbracata in alb, un inger dormind, imi amintesc vag imaginea, vag mirosul si de cate ori ma inntorc in timp la momentul    acela mi se strange inima si mi se pune un nod in gat., automat, ca si cum ai apasa un buton. Atunci am întrebat de ce are pielea asa de inchisa in    jurul ochilor, ce s-a intamplat cu ea, de ce a murit

    @ O bucatica de poveste, a mea Povestea mea adevarata e una clasica: m -am nascut, normal, natural    fix pe calea aia pe care vin majoritatea oamenilor pe pamant ( in timp metoda s-a perfectionat si s-a inventat cezariana). Pe la 6 luni mama m -a dus la bunica sa ma creasca, intr-un sat la tară, cu aer    curat, ieșire la garla si vedere la munti, cu o bunica cum doar in povestile cu zane gasesti, cu un bunic ager, puternic, morocanos si cu o inima de piatra care atunci cand se topea devenea aur curat.Se topea greu si rar. Cadrul copilariei mele a fost unul idilic, cam asa cum unii oameni isi imagineaza raiul. Fix raiul ala din care am cazut pe la 6 ani cand am venit in Bucuresti, la civilizatie, pentru a primi o educatie corespunzatoare pentru un copil cu potential peste masura sau cel putin asa a crezut tatal meu pana am luat prima nota de 7. O nota imperfecta pentru el dar acum, cand stiu cateva lucruri, imi dau seama ca 7 este nota perfecta. E nota aia care nu te face nici sa

     @Perfectionismul Poate ca te-ai laudat de multe ori cu asta ,, sunt un perfecționist!”, exclamat cu mandrie imi plac lucrurile bine făcute. Dati apoi iti dai seama ca sunt putine lucrurile pe care le duci la final...pentru că nu pot fi perfecte. In primul rand vrei sa ai tot timpul chilotii curati..daaaa    cum faci asta? Iti bagi 2 -3 perechi de schimb la tine? Iti instalezi un bideu? Dar uiti ca se fapt pentru asta s-au inventat chilotii, pentru ca un perfectionist isi dorea mereu pantalonii curati, numa bine ca o alta perfectionista a inventat tampoanele zilniece..si tot asa, cu fiecare strat mai aproape de perfectiune. Perfectionismul deprima de la primul semn de imperfectiune:    un rid , un repros, o observație. Daca mu deprima indispune si mai apoi frustreaza.Iar daca in oglinfa cad te privesti cu mandrie cat de perfect ai evoluat, tipi lq cei din jurul tau care sunt niste imperfecti. Tinzand spre perfectiune riști sa devii un quiter/ renuntator iar una din legile omenirii

    @Critica   Era o vreme in care ma autojudecam atat de aspru incat dusmanii nu mai aveau loc de mine. Si culmea e ca orice alta critica ma afecta. Nu acceptam nimic. Aveam paharul plin. Si oricum nu-l lasam eu sa se goleasca. Initial ma intrebam de ce. Pai pentru ca asa am crescut, cu o critica continua. Nimic din ceea ce faceam nu era bine sau suficient. Orice critica ma irita. Orice vas nespalat in chiuveta era responsabilitatea mea. Pana intr-o zi in care personajul principal din dormitorul casei mele, intr-un moment in care m-am oprit din a critica tipand: -          Si cine te pune? Ti-a reprosat cineva ca nu e curatenie? Si daca le lasam asa care-I problema? De fiecare data cand asteptam musafiri, tipam si ma dadeam peste cap, implicand pana si pisica in actiunea ,,curatenie”; cu doi copii era greu sa stam nemiscati pana venea musafirul cu pricina ca sa ne vada casa curata. Baiatul unei prietene i-a spus sim ai frumos: -          E casa de oameni! ( a se subintelege ca imagini

    @Frica Am cititi mult inainte sa ma apuc de scris si in mare parte am descoperit ca nu toate cartile sunt capodopere si nu toti au geniul lui Shakespeare. Oamenii au scris tot ce le-a trecut prin cap sau prin inima, unii au avut o imaginatie greu de egalat insa sunt si multi mediocrii. MI-a fost tot timpul teama ca sa nu spun frica sa nu fiu incadrata la ,, mediocru”. Fabulos e ca ceea ce tie iti place maxim poate mie nu-mi place deloc si viceversa. De aceea in acest caz frica nu are nicio logica.     Ador jurnalele , povestile adevarate sau inspirate din intamplari reale    insa tot ceea ce pot reusi eu sa fac e sa descarc din creier tot ce gandesc, si rar pot emite un dialog, cel mult un dialog interior, fara poveste, fara sex, fara intalniri siropoase, fara tradari, victimizari, lacrimi, fara nicio crima pe frontul de vest doar un om intre oameni asa ca tine si ca multi altii, vestitul Henry Miller a fost exact ca noi si a scris despre asta, in cartile lui apar si cateva relatar

  @Calmul De la o varsta incepi sa te intrebi    daca sa astepti batranetea si moartea    sau chiar merita sa continui sa inveti, sa traiesti, sa lupti. Mereu mi-am dorit sa calatoresc si sa am mai mult timp, sa ma bucur de dimineti si de soare. Viata ma obliga sa lupt. Mi-a pus o pancarta de gat pe care scrie ,,Veni vidi vici!” Norocul meu e ca am pentru ce sa lupt, si de ce si drept urmare nu am cum sa nu vin sa vad si sa inving, de fapt nu vin caci sunt deja aici si prin faptul ca sunt ma consider deja invingator. I am enough. Sunt suficient asa cum sunt (.?!) Si atunci de ce mai lupt?!! Pentru?!! Cum zice Moromete…,, da de ce au fugit, incet n-au putut sa mearga?!” Un fel de Festina lente! Un fel de liniste, un fel de : “ unde naiba ne grabim asa?!” Blestemul vietii mele a fost sa gandesc prea mult, am crezut ca : ,, Gandesc deci traiesc! “ ma avanseaza undeva printre ganditori . Abia dupa 40 de ani de gandire intensa pana la migrene ingrozitoare am inteles ca asta nu ma ajuta ci d

  Visul   Am inchis ochii sunt pe scaun in avion, e liniste, astept vacanta asta de prea mult timp. Toti ai mei sunt bine, imi fulgera un gand prin creier ,, daca pilotul se afla la prima lui cursa”, mie mi-au trebuit multe lectii ca sa invat exact cum sa conduc masina. Eee, dar nu sunt toti ca mine, pai ….aici e problema, eu prefer sa invat totul perfect pana imi acord autonomie. Ei si daca e la prima lui cursa nu conteaza, sigur are un copilot experimentat, oare e posibil? Zborul asta poate fi cel mai frumos sau ultimul din viata mea?    IF I fall ? or if I fly? Dar nu e oare asa fiecare zi? Sunt fericita, totul e bine, plec in vacanta pe care am asteptat-o toata viata si cel mai important e ca alaturi de mine se afla ai mei, iubitul meu care se uita la mine cu aceeasi ochi de douazeci de ani si fetele mele, care nu mai sunt mici si nu mai pun intrebari de genul : ,, Dar de ce ni se arata o vesta de plutire in apa cand noi suntem in avion?” . Recunostinta asta e tot ce simt in acest

 16 scrisori delicioase.(punct) Stilul acestui autor este unul care-mi place enorm, E ca si cum mi-ar povesti cineva, ma simt foarte aproape de acest stil si aceste povesti. Presarat cu umor, amintiri si mai ales discrepanta america - romania ( da stiu cu litere mici am scris); mentalitatea, bunatatea, realizarea si profesionalismul. Stradutele din Cotroceni, vremea cand mersul pe bicicleta era o placere, ,,compromisul" in invatamantul romanesc unde copilul ..chiar si in ziua de azi beneficiaza de aceasta minunata ,, lupta de clasa" - medievala, conceptii, judecati si cum sa te ridici de fiecare data. Legatura copil- parinte din aceasta carte m-a impresionat mult, nu doar tata fiu ci si mama - fiu + vechea legatura tata- fiu - ,,pune mana si-nvata" O carte pe care o recomand in vacanta sau in loc de o vacanta.