@Calmul

 

@Calmul

De la o varsta incepi sa te intrebi  daca sa astepti batranetea si moartea  sau chiar merita sa continui sa inveti, sa traiesti, sa lupti. Mereu mi-am dorit sa calatoresc si sa am mai mult timp, sa ma bucur de dimineti si de soare. Viata ma obliga sa lupt. Mi-a pus o pancarta de gat pe care scrie ,,Veni vidi vici!”

Norocul meu e ca am pentru ce sa lupt, si de ce si drept urmare nu am cum sa nu vin sa vad si sa inving, de fapt nu vin caci sunt deja aici si prin faptul ca sunt ma consider deja invingator.

I am enough. Sunt suficient asa cum sunt (.?!) Si atunci de ce mai lupt?!! Pentru?!! Cum zice Moromete…,, da de ce au fugit, incet n-au putut sa mearga?!” Un fel de Festina lente! Un fel de liniste, un fel de : “ unde naiba ne grabim asa?!”

Blestemul vietii mele a fost sa gandesc prea mult, am crezut ca : ,, Gandesc deci traiesc! “ ma avanseaza undeva printre ganditori . Abia dupa 40 de ani de gandire intensa pana la migrene ingrozitoare am inteles ca asta nu ma ajuta ci doar ma deviaza de la drum. Prin mult exercitiu am invatat sa-mi golesc capul, sa caut in spatele fiecarui gand , sa dau  ctrl+alt+ delete si sa ma bucur de propriile limite. Sa trec de la crestinism spre budism printr-o stare numita “bardo” destul de interesanta, un fel de amnezie proaspat  iesit din modul ,,pilot automat”.  Visul meu e sa ma reincarnez undeva prin Tibet, asta daca pamantul nu e o inchisoare in care-ti savarsesti pedeapsa doar o singura data. Daca ar fi asa cei care m-au trimis aici, au esuat lamentabil pentru ca eu am gasit raiul, oricat de mult mi s-a impotrivit viata am reusit intotdeauna sa intorc lucrurile in favoarea mea. Secretul e iubirea neconditionata iar eu am imultit-o cu 3 desi momentul in care am pierdut cea mai mare iubire neconditionata din viata mea ( mamaie Ana) am crezut ca s-a sfarsit insa de fapt cred ca atunci s-a sedimentat si a incoltit mai puternic . O sa incerc sa intru cat mai putin in detalii personale desi nu pot garanta asta, In plus omului in general asta-i place cel mai mult, sa intre in intimitatea, viata, mintea, sufletul celuilalt.

Culmea culmilor e ca cea mai elevata stare de meditatie e cea in care nu te gandesti la nimic, Una dintre cele mai inalte stari la care am ajuns, ( printre cele mai joase pentru marii meditatori, yoghini si ce-or mai fi) este starea theta. Stare pe care daca nu o cunosti pur si simplu ii negi existenta. Asa cum ati putea nega undele wifii . Si Toma necredinciosul a vrut sa-l atinga pe Isus ca sa se convinga ca e viu, asa stiau oamenii sa creada doar in ceea ce vedeau si ce puteau atinge. In anul 1996, cand bunica mea a vazut ca televizorul raspunde la comenzile din telecomanda ( comanda de la distanta)) pur si simplu nu-I venea sa creada ca nu exista fire de legatura. Cam asa e si aici.

Fabulos este ca am reusit sa ating aceasta stare de meditatie profunda intr-un cadru de isterie pandemica (covid19) mondiala. In tot acel haos mi-am gasit linistea. Si de aici am invatat sa incerc sa fiu calm in orice situatie. Imagineaza-ti  sau vizualizeaza imaginea aceea in care tu te opresti ( sau timpul se opreste) restul invartindu-se frenetic in jurul tau, acolo in haosul ala poti sa vezi si sa simti cu adevarat viata. Opreste-te, respire, simte, Fii!