@Moartea

@Moartea

 Unii afla mai devreme, altii mai tarziu, unii afla cu durere sfasietoare pentru cineva apropiat, altii ca mine sunt dresati cu durerea in timp...dar nu pricep nimic din asta. Mamaie venea si ma lua de la gradinita ca sa mergem la cineva cu lumanare, nu cunosteam pe nimeni, oamenii din sat imi erau toti egali,mersul cu lumanare era ca o vizita pentru mine, ceva normal.  Doar ca cine ne primea, nu ne primea cu zambete ci cu o fata umflata de plans...nu ma afecta pe vremea aia sau cel putin asa am crezut. Intr -o zi am mers la o fetita, putin mai mare decat mine si bunica m-a ridicat sa o vad cum dormea in cosciug linistita, cu ochii atat de incercanati, imbracata in alb, un inger dormind, imi amintesc vag imaginea, vag mirosul si de cate ori ma inntorc in timp la momentul  acela mi se strange inima si mi se pune un nod in gat., automat, ca si cum ai apasa un buton. Atunci am întrebat de ce are pielea asa de inchisa in  jurul ochilor, ce s-a intamplat cu ea, de ce a murit?! Era totusi un copil, adica… nu doar oamenii batrani mor?!!! apoi am mers acasa si mi-am vazut de viata mea. Probabil ca tot episodul s -a  închis intr-o capsula a timpului in creierul meu si din cand in cand se deschide cu incordare si tristete.  @Trauma sau nu! Aceasta-I intrebarea

Azi pare o barbarie sa duci un copil la o inmormantare, eu am incercat sa -mi tin copiii cat mai departe de aceasta vizualizare a mortii, ei o vad in filme sau jocuri online si li se pare ceva departe de ei si ireal. Desi poate azi ar parea o barbarie mergi cu copilul la un priveghi desi n-are vreo legatura cu respectivul, cartile de povesti pentru copii au moartea in prim plan, cu circumstanțe atenuante de inviere. Mamaie avea o resemnare spasita a omului de la tara in fata mortii, cand i-a venit timpul, moartea a trimis-o putin la spital caci i-a fost putin teama.