Un ajutor la batranete
Cand decizi sa ai un copil sau cel putin eu ..cand am decis sa am un copil nu m-am gandit nicio clipa la batranetile mele. E adevarat ca la decizie a contribuit si un mic egoism care implica bucuria noastra de a fi parinti si de a ne simti impliniti.
Dar o data cu aparitia copiilor lucrurile se schimba radical si totul devine al lor, implicit noi si cu toate astea nu ma gandesc nicio clipa ca fac toate astea doar pentru 'cana de apa 'ce mi-o vor aduce la batranete. Ba dimpotriva in momentul de fata sunt de acord cu orice decizie vor lua, daca vor vrea sa emigreze in Canada vor avea tot sprijinul meu si n-am sa-mi plang de mila ca m-am chinuit cu ei si acum m-au parasit. Atat timp cat le va fi bine n-am sa cer de la copii mei decat un telefon periodic de instiintare cu starea lor .
Cunosc multe cazuri de parinti egoisti...atat de egoisti incat nu si-au lasat proprii copii sa-si construiasca o viata. Am o matusa careia nu i-a convenit de niciuna din prietenele fiului ei astfel incat acum ea profita la maxim de viata propiului copil.
Mai cunosc doua cazuri de parinti care si-au planuit si asigurat ,,cana de apa,, la batranete prin calcule si mosteniri directe, crezandu-se stapani pe proprii copii iar cand Dumnezeu le-a demonstrat contrariul s-au trezit singuri si neputinciosi parasiti de ajutorul atat de bine planuit....au ramas ei insisi niste copii debusolati. In ambele cazuri egoismul a rasunat atat de tare in inima mea incat a atins artera dispretului: ,,- ce ne facem noi acum?''
Pricep ca noi oamenii suntem construiti dintr-un egocentrism maximizat, inteleg ca fiecare are impresia de ,, centrul universului" dar sa fim oare atat de prosti incat sa ne folosim chiar si ipotetic de proprii nostri copiii?!
Oare cati dintre noi au puterea de a-i considera oameni inainte de orice altceva?! Oare la batranete ne dam seama de faptul ca acesti copii nu ne-au cerut sa-i aducem pe lume ci mai degraba noi i-am obligat sa vada lumina zilei dar si intunecimea noptii?
Dar o data cu aparitia copiilor lucrurile se schimba radical si totul devine al lor, implicit noi si cu toate astea nu ma gandesc nicio clipa ca fac toate astea doar pentru 'cana de apa 'ce mi-o vor aduce la batranete. Ba dimpotriva in momentul de fata sunt de acord cu orice decizie vor lua, daca vor vrea sa emigreze in Canada vor avea tot sprijinul meu si n-am sa-mi plang de mila ca m-am chinuit cu ei si acum m-au parasit. Atat timp cat le va fi bine n-am sa cer de la copii mei decat un telefon periodic de instiintare cu starea lor .
Cunosc multe cazuri de parinti egoisti...atat de egoisti incat nu si-au lasat proprii copii sa-si construiasca o viata. Am o matusa careia nu i-a convenit de niciuna din prietenele fiului ei astfel incat acum ea profita la maxim de viata propiului copil.
Mai cunosc doua cazuri de parinti care si-au planuit si asigurat ,,cana de apa,, la batranete prin calcule si mosteniri directe, crezandu-se stapani pe proprii copii iar cand Dumnezeu le-a demonstrat contrariul s-au trezit singuri si neputinciosi parasiti de ajutorul atat de bine planuit....au ramas ei insisi niste copii debusolati. In ambele cazuri egoismul a rasunat atat de tare in inima mea incat a atins artera dispretului: ,,- ce ne facem noi acum?''
Pricep ca noi oamenii suntem construiti dintr-un egocentrism maximizat, inteleg ca fiecare are impresia de ,, centrul universului" dar sa fim oare atat de prosti incat sa ne folosim chiar si ipotetic de proprii nostri copiii?!
Oare cati dintre noi au puterea de a-i considera oameni inainte de orice altceva?! Oare la batranete ne dam seama de faptul ca acesti copii nu ne-au cerut sa-i aducem pe lume ci mai degraba noi i-am obligat sa vada lumina zilei dar si intunecimea noptii?
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Comment or no comment?