Gestionarea timpului

Cand esti mama a doi copii (mai ales cu o diferenta considerabila de varsta, iar unul din ei ,,altfel"); cand ai un job care te tine prinsa 9 h/zi, mancare de facut, vase de spalat, curatenie si multe altele...te gandesti continuu cum sa -ti imparti timpul ca sa-i ajunga pentru toate.
Am citit pe 65% din site-urile de parinteala si bloguri sute de sfaturi, prin carti am tot citit cum sa ma organizez caci eu sunt Haosul...am rasfoit si intrebat iar singura concluzie la care am ajuns a fost sa o iau mai moale...dar cum? cand sunt atatea de facut intr-un timp atat de scurt.
Asadar am sa va prezint metoda practica si personalizata a unei zi de Marti:
Aseara  am venit de la serviciu, inainte sa ajung acasa am trecut pe la magazin si am luat una, alta pentru micul dejun al scolaresei. La ora 19:20 am intrat in casa, in strigatele de bucurie ale Marei ca ma revede dupa o zi de absenta...in timp ce se agata de gatul meu...imi las geaca in cuier si pun cumparaturile pe la locul lor, cu acelasi colier vesel de gat incep sa ma schimb.
Ana proaspat adusa de la scoala se schimba si ea in camera ei pe modul, lent spre foarte lent....ii mai dau doua -trei indicatii intre timp si incerc sa nu ma enervez ca pentru a o mia oara isi arunca hainele care-incotro.. iar a doua zi isi va cauta 20 de minute caciula..de asemenea incerc din rasputeri sa nu ma enevez cand calc pe coada unei sirene cantatoare ce zace alaturi de alte cateva jucarii aruncate ( sa ne intelegem peste 90% din jucarii zac in pod).
M-am schimbat si deja spal vasele ce ma asteapta nerabdatoare in chiuveta, apoi in timp ce toc ceapa o intreb pe Mara ce si cum a fost la gradi.
Pun ceapa la calit si ma duc sa spal cada, apoi pun spuma si dau drumul la robinet; in timp ce Mara se dezbraca eu adaug mazarea si pun capacul, ma duc sa o ajut cu fermoarul la rochita si o ajut sa se introduca in baie. Gata!
Acum plec la Ana in camera si o intreb cum a fost la scoala si care sunt temele pentru a doua zi; pana scoate ea cartile din ghiozdam eu plec la bucatarie sa pun apa si sarea peste mazare..apoi dau focul mai mic....dupa 20 de minute aflu temele Anei si finalizez baia Marei apoi urmeaza baia Anei.
In timp ce o sterg si o rog pe Mara sa construiasca un castel pentru papusi ma ocup de baia Anei...cand iese Ana si in timp ce se sterge imi fac un dus rapid.
Mazarea aproape a fiert asa ca pun pasta de tomate si ma apuc cu Ana de tema la romana...cea mai grea etapa caci dupa primele trei randuri scrise cu picioarele se plictiseste, se hlizeste si deja Mara isi cere partea de atentie....cu chiu si vai terminam tema ( asta intr-un caz fericit cu o tema extrem de usoara). Pun masa ...si in timp ce unii se joaca, altii mananca.
Suntem deja in pijamale si tati dupa o zi plina pleaca la serviciu, eu cad franta si ele se hlizesc in continuare in jurul meu...uneori citim si cate o poveste dar niciodata nu scap de lalairea ,,cantecului"  Sara pe Deal, cantecul lor dar si al meu de leagan.
In cazuri extreme de oboseala incep sa-mi castig putina liniste cu: ,,La Ilie in poarta......" iar ele se hlizesc cand cealalta manaca patrunjelul; din tot meniul ala scabros se pare ca patrunjelul e cel mai cel.
Nu adormim inainte de a merge la baie si apoi sa bem apa, fiecare pe rand (asta chiar trebuie sa o organizez...macar partea cu adapatul)
Adorm bustean si de obicei fara vise...
Dimineata imi organizez astfel timpul:
M-am trezit si dupa ce-mi iau pastila zilnica pentru tiroida ..pun ibricul de cafea si de lapte pe foc...astea fieb pana ma spal eu pe fata si dinti...finalizez cafeaua, ma imbrac, imi fac pachetul ( da..stiu , uneori il fac de seara..dar vi se pare ca seara am mai mult timp?); ma imbrac, iau hainele Marei aranjate de seara intr-un colt si incep procedura de trezire a lenesului in timp ce-mi beau cafeaua...ah frige!; am uitat sa ma dau cu parfum si sa-mi ascund cearcanele cu fondul de ten... o imbrac pe Mara dormind si in timp ce leneveste intre somn si trezire, fug in bucatarie si ii aranjez micul dejun al scolaresei..intentionat nu-i pun lingura ...las sa faca si ea ceva...apoi fug si o ajut pe pitica la spalatul pe dinti si daca am noroc sa nu sa trezeasca Ana intre timp..careia sa-i dau minim cinci indicatii pe minut ..ne incaltam si plecam la gradi...apoi eu la serviciu...de obicei Doamne Doamne ne ajuta cu vecina Andreea care ne duce la gradi si cu colegul Fane care ma duce la serviciu dar de multe ori ne lasa pe jos...sa obosim si sa intaziem si la gradi si la serviciu caci de, altfel cum am putea aprecia ceea ce ni se da? altfel am crede ca totul ni se cuvine.
Uff...acum a inceput o noua zi!!
Si totusi nu stiu cum sa o iau mai usor si de unde??? am inteles incerc sa trec cu vederea dezordinea...dar in weekend e vai si amar ...praf, haine, jucarii, mancare, dezinfectarea elementelor casnice, calcat si culmea uneori ...rar..avem timp si de o plimbare.
Cam asa imi gestionez eu timpul! :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ALFABETUL CU NUME - poezie