N-avem timp

 N-avem timp sa ne mai rugam, sa ne mai bucuram. Alergam ca dementii dupa mai bine si mai frumos dar suntem prea prinsi ca sa mai acordam timp.

Azi dimineata toata lumea alerga spre serviciu, cu masini personale, taxi, uber, bolt, autobuz si tramvai, toti alergau bezmetici catre statii sa prinda autobuzul pe picior de plecare, paradoxul e ca nu aveau timp sa se asigure. Si va dati seama ca nu aveau timp sa priveasca cerul fie si pentru o secunda. Azi daca ne plictismi sau asteptam un autobuz in statie, ne aprindem o tigara ca sa treaca timpul. Oare asta nu e o eroare de programare?!

Ma  aflu intr-un proces intens de reprogramare a subconstientului, de dimineta am  multumit zilei de azi, soarelui , m-am incarcat cu energie pozitiva si am coborat scarile sa-mi fac cafeaua, am respectat rutina , nu m-am grabit, nu am lasat golul din stomac sa ma afecteze, nu am blestemat nimic. 

Am strans mizeria cainelui, am facut cafeaua, am sters rimelul curs, am schimbat bluza caci deja transpirasem, dintr-o camera fiica-mea ma intreaba cand plec ca ori am trezit-o ori are vreo conferinta matinala online si o deranjez. am ignorat toate vasele  aruncate, toate firimiturile pe masa din bucatarie pe care o alsasem curata. Ies pe usa, mama imi spune ca va strange ea mizeria cainelui, ii spun ca nu mai e nevoie, imi inainteaza o somatie cu executare  ca si cum asta e tot ce asteptam de la ea luni la prima ora, sincer m-am mirat ca a iesit atat de devreme afara, s-a scuzat ca e deschis plicul ( tata mort de beat il deschisese); incerc sa nu ma las afectata, ma intorc din drum si o las pe pervaz in casa. Cand ies pe poarta imi spune mama ca nu ma poate ajuta cu o chesti pe care o rugasem saptamana trecuta, are alta prioritate ( ca de obicei), incerc sa nu las energiile negative sa ma atinga, chiar n-aveam cine stie ce asteptari in privinta asta, asa se intampla aproape mereu, nici nu stiu de ce o mai rog cu chestii. N-am timp sa ma enervez. Cand ajung in statia de autobuz la chioscul de rencarcare card tocmai sa tragea cortina si-mi apare biletul ,, Revin imediat", ma gandesc ca totusi poate mai am ceva pe cardul Ratb, daca nu o sa dau un sms, incerc sa nu ma enervez pe faptul ca i-am imprumutat sotului meu cardul Ratb saptamana trecuta, el mi l-a inapoiat insa se pare ca eu nu l-am pus exact la locul sau.

Nu privesc cerul, ma las furata de trafic, de privirile insistente ale calatorilor, nimic nu ma poate redirectiona caci eu stiu ceea ce sunt, stiu ca pot sa nu ma las influentata negativ in dimineata asta fiindca ,, tot ceea ce vreau ma vrea".

La urmatorul chiosc Ratb e coada iar la ultimul se baga cineva in fata mea care vrea abonament dar nu-si gaseste banii dar eu nu ma enervez le rog pe ambele doamne ( casiera si clienta) sa-mi incarce cardul, reusesc inainte sa-si gaseasca banii. Plec pe jos cele trei statii de autobuz, apoape de destinatie privesc si autobuzul plin ca trece pe langa mine si ma felicit ca mi-am creat ocazia de a face miscare si a privi cerul. 

N-avem timp?!

Trebuie sa mentionez ca toate acestea s-au petrecut intr-o zi de luni pana in ora 9.00 a.m . Nimic din ce a urmat apoi ( si a urmat) nu a reusit sa ma scoata din stare mea buna. Daca vrei poti!